Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Arta meșteșugului din papură, păstrată de localnici în Maramureş

Cu secole în urmă, comunităţi întregi din Transilvania trăiau de pe urma vânzării obiectelor confecţionate din papură împletită. Acum, numărul celor care se mai pricep la asta este într-o continuă scădere.

de Redactia Observator

la 29.10.2019 , 17:28

Cu secole în urmă, comunităţi întregi din Transilvania trăiau de pe urma vânzării obiectelor confecţionate din papură împletită. Acum, numărul celor care se mai pricep la asta este într-o continuă scădere.

Însă nişte localnici din judeţul Mureş nu vor ca această meserie să se piardă. Aşa că, zi de zi, împletesc tot felul de obiecte din papură, chiar dacă nu au mare profit de pe urma lor.

Obiectele făcute manual, din fibre naturale, se fac în Transilvania încă din secolul al XVII lea. Pe atunci, toată lumea confecţiona aşa ceva, pentru a putea supravieţui. Acum, mai întâlnim doar câteva familii care împletesc papura din simplă pasiune.

Vezi și

Firele de papură sunt flexibile, puternice şi versatile, ceea ce înseamnă că oamenii o pot prelucra foarte uşor. De aici şi multitudinea de obiecte pe care le creeează cu ajutorul ei. De la ornamente, până la coşuri, pălării, suporturi de sticle sau de ceşti.

Rozalia Graur a învăţat tainele meşteşugului la vârsta de 12 ani de la mama ei. De atunci, aproape că nu este zi în care să nu-şi dea frâu liber imaginaţiei şi să creeze diverse obiecte din papură. Stă şi trei ore să facă o pălărie, pe care o vinde cu 30 de lei. Un preţ infim pentru câtă dăruire există.

Localnicii strâng majoritatea firelor de papură de pe malul lacurilor din zonă, iar cele mai rezistente sunt aduse special din judeţul Tulcea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Arta meșteșugului din papură, păstrată de localnici în Maramureş