Au furat mireasă şi pe drum au ucis o femeie dintr-un taximetru
Tragedie noaptea trecută pe o şosea din Bistriţa. O femeie a murit într-un taximetru, strivită de o maşină în care erau mireasa şi nuntaşii care au furat-o de la petrecere
Tragedie noaptea trecută pe o şosea din Bistriţa. O femeie a murit într-un taximetru, strivită de o maşină în care erau mireasa şi nuntaşii care au furat-o de la petrecere
Cea mai fericită zi din viaţa tinerei a devenit un coşmar. În rochia de mireasă, a ajuns la camera de gardă. Ambulanţele au luat şi alţi doi nuntaşi. Şoferul, băut şi speriat că a lăsat un om fără suflare, a fugit de la locul accidentului.
Rudele femei omorâte în taximetru sunt în stare de şoc. Impactul violent a lăsat-o fără suflare pe loc, iar medicii şi pompierii se chinuie să o scoată din maşină.
Totul s-a întâmplat în câteva clipe. Femeia îşi aştepta soţul în maşină, când şoferul care venea din sensul opus a pierdut controlul şi a izbit taximetrul în plin. Goana nebună a distrus şi noaptea tinerei mirese. Nuntaşii care au furat-o de la petrecere, au băgat-o în spital.
Mireasa a fost ajuns la spital cu mâna ruptă. Îngrijiri medicale au primit şi alţi doi oameni care erau cu ea în maşină. În tot acest timp, şoferul fugar a fost căutat de poliţişti şi de rudele femeii decedate. Bărbatul riscă să stea mulţi ani după gratii.
El este cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi fugă de la locul accidentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰