Antena Meniu Search
x

Criza va face să muncim mai mult şi să ne pensionăm la o vârstă mai înaintată, pentru a susţine sistemul de pensii

Vom munci mai mult, ne vom pensiona mai târziu pentru a putea susţine bugetul de stat şi plata pensiilor. Este avertismentul dur al analiştilor economici.

Vezi și

Vom munci mai mult, ne vom pensiona mai târziu pentru a putea susţine bugetul de stat şi plata pensiilor. Este avertismentul dur al analiştilor economici. În 2042, din salariul unui angajat se vor plăti două pensii şi jumătate, o arată un raport al Băncii Mondiale. Pensiile de la stat vor fi sub semnul întrebării. Iar speranţa românilor, Pilonul 2 de pensii, este incertă. Analiştii se tem că statul ar putea să înghită şi aceşti bani. 

Astăzi, contribuţiile lunare ale unui singur angajat susţin aproape o pensie şi jumătate. În câţiva ani, povara se va dubla şi va trebuie să muncim mai mult, pentru că ne vom pensiona mai târziu, avertizează analiştii. Dorin Badea, vicepreşedinte CFA România: "Una dintre soluţii va fi ca populaţia să muncească mai mult în generaţiile viitoare, din punctul de vedere al vârstei de pensionare."

Unii experţi susţin că în următorii 15-20 de ani, statul român abia se va descurca cu banii. Alţii spun că pensiile de stat vor fi mult mai mici ca acum. În jur de 5% din români au încredere în pensia pe care o vor primi de la stat. 

Neîncredere în stat este alimentată şi de faptul că Guvernul nu s-a decis nici ce va face cu pilonul 2 de pensii, care completează acum pensia de la stat. Aceasta este contribuţia pe care fiecare angajat şi angajator o plăteşte pentru pensii. Bucata asta mare se duce către stat. De aici, Guvernul mai suplimentează fondurile şi plăteşte din aceşti bani pensiile care sunt la zi. Aşa că pensia mea rămâne cu semnul întrebării. Ne întoarcem aici. Avem această bucată mică. Este de fapt contribuţia la pilonul 2, la companiile private. Aici, deja un milion de români au strans peste 2000 de euro în ultimii 10 ani. 

Pe acelaşi subiect

În momentul în care va ieşi la pensie, un angajat care are un salariu mediu de 3.000 de lei va avea o pensie de la stat de aproximativ 900 de lei. În contul de la privat, după patru decenii de contribuţii, ar urma să aibă peste o sută de mii de lei. Deocamdată nu a fost stabilit cum vor fi daţi banii. Într-o singură tranşă când ies la pensie, sau eşalonat.

S-a vorbit despre mai multe scenarii: desfiinţarea fondului privat de pensii, înjumătăţirea contribuţiei sau tăierea comisioanelor de la companiile care administrează banii. Mai există şi varianta ca 7 milioane de angajaţi să decidă, de la anul, unde se duc banii lor. 

Pilonul 2 de pensii este deocamdată pentru 7 milioane de români singura modalitate de economisire pentru momentul în care vor ieşi la pensie. Banii, acumulaţi în ultimii 10 ani din urma contribuţiei, pot fi scoşi în caz de deces, invaliditate sau pensionare anticipată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Criza va face să muncim mai mult şi să ne pensionăm la o vârstă mai înaintată, pentru a susţine sistemul de pensii