Barajul BICAZ - drama din spatele unui colos

Imposibil de omis dintr-un traseu prin Neamț, lacul de acumulare Izvorul Muntelui ascunde o istorie mai puțin cunoscută: sate șterse de pe hartă, biserici dinamitate, oameni dezrădăcinaţi și un şantier-gigant ce a presupus eforturi supraomeneşti şi recorduri incredibile

La începutul secolului al XX-lea, profesorul Dimitrie Leonida îşi finaliza studiile de inginerie la Berlin, cu un proiect de diplomă ambiţios: construcţia unei hidrocentrale la Stejaru (com. Pângăraţi), care să producă energie electrică pentru toată Moldova cu ajutorul apelor Bistriţei. Cel de-al Doilea Război Mondial şi apoi instalarea regimului comunist au aşezat însă praful peste planurile lui Leonida.

Mai târziu, în 1950, guvernul comunist aproba Planul de electrificare a ţării, ce urmărea alimentarea cu energie electrică a satelor şi oraşelor din Moldova: proiectul inginerului Leonida avea să fie regândit, căci regimul doreaconstruirea unui baraj impresionant şi a unei salbe de 12 hidrocentrale pe râul Bistriţa, de la Poiana Largului şi până la Bacău. La scurt timp începeau lucrările la ceea ce urma să se numească Centrala hidroelectrică „V. I. Lenin“ de la Stejaru.

Primul șantier de amploare din România comunistă

Proiectul prevedea construirea unui uriaş lac de acumulare, care să primească apele Bistriţei şi ale afluenţilor săi, şi a unui tunel prin muntele Botoşanu, prin care să fie transportată apa către hidrocentrală. Lucrările au presupus o concentrare de forţă de muncă aşa cum oamenii locului nu mai văzuseră. S-a amenajat şi s-a consolidat albia Bistriţei, iar apoi s-a început străpungerea muntelui Botoşanu, pentru a face loc tunelului prin care avea să fie transportată apa.

Mâna de lucru a fost asigurată, în mare parte, de deţinuţii politici ai regimului, aceasta fiind una dintre dramele pe care s-a ridicat acest baraj. Localnicii își amintesc de colonia de muncă din cartierul Dodeni al oraşului Bicaz, locul în care erau cazaţi deţinuţii aduşi să muncească pe şantier.

Barajul de la Bicaz, întrecut doar de Porțile de Fier I

Din satele din împrejurimile Bicazului, oamenii au venit să lucreze la construcţia barajului. Șantier de la Bicaz, cu toate amenajările şi lucrările sale, s-a întins pe durata a 10 ani. La 1 iulie 1960 sistemul hidroenergetic a fost dat în folosinţă: cel mai mare lac artificial din România (Izvorul Muntelui), cu o lungime de 35-40 de km, un baraj de greutate întrecut doar de cel de la Porţile de Fier I.

Coșmarul din spatele colosului

Amenajarea lacului de la Bicaz ascunde tragediile unor oameni cărora le-au fost retezate rădăcinile: înainte de 1956, 20 de sate vechi, de munte, cu gospodării aşezate, cu biserici și locuitori au fost rase de pe fața pământului pentru a face loc puhoiului de apă.

2.291 de gospodării au fost strămutate, precum şi 18.760 de oameni. 466 au plecat în alte 80 de localităţi din toată ţara. Case, pomi, acareturi, garduri, morţii din cimitire, totul a fost ridicat pe dealuri, din calea apelor. Mutarea sau demolarea, după caz, a bisericilor din aceste sate a fost un alt moment dramatic. Unele, cum sunt cea de lemn de la Chiriţeni sau cea de la Buhalniţa, au putut fi strămutate, altele, cum a fost cazul celei de la Hangu, au fost dinamitate, potrivit ziarullumina.ro

Deşi o reuşită a tehnicii, barajul de la Bicaz rămâne pentru supravieţuitorii strămutării un edificiu care le-a marcat definitiv vieţile.

Sursă foto: ziarullumina

Sursă video: youtube.com

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰