Antena Meniu Search
x

Video Bătrâni din Gorj, duși la vaccin cu microbuzul primăriei. Aleșii locali şi-au donat indemnizațiile pentru acest demers

Sute de bătrâni din Gorj sunt duși la vaccin cu microbuzul primăriei, în curse speciale. Oamenilor le-ar fi fost imposibil să meargă singuri să se vaccineze, mai ales că locuri libere au mai găsit abia la 50 de kilometri de casă.

de Redactia Observator

la 05.02.2021, 09:40

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Aleșii locali şi-au donat indemnizațiile pentru a avea bani să ducă bătrânii la vaccinare. Printre beneficiari sunt și bătrâni care au fost deja la terapie intensivă din cauza coronavirusului.

Asistentă: Bună dimineața, domnul Ciobanu. V-ați luat buletinul să mergem la vaccin. 

Pensionar: L-am luat, da. 

Asistentă: Bine, haideți, poftiți la mașină. 

Zeci de oameni din Gorj au fost luați de acasă cu microbuzul. În comuna lor nu au nici măcar medic de familie. Asistentele comunitare i-au programat să se imunizeze, iar primăria a pus la dispoziție două microbuze să-i transporte. 

Pensionară: Ne-am programat și acum mergem să ne vaccinăm, să fim mai liberi, să putem să ne plimbăm și noi, să mergem la copii. 

Aproximativ 200 de bătrâni din localitate au fost programaţi la vaccinare. Locuri libere s-au găsit la 50 de kilometri distanță. 

Dan Coiculescu, primar Arcani: Noi le-am făcut programări și le asigurăm și transportul până la centrele de vaccinare și înapoi. Avem programări inclusiv în luna martie. 

Asistentă: Bună dimineața, sunteți gata?

Pensionară: Imediat. 

Asistentă: Haideți, vă așteptăm. Buletinul, să nu-l uitați! 

Tanti Ana are 76 de ani. A fost infectată cu Sars-Cov-2 și a stat în spital mai bine de o lună. A făcut o formă gravă de Covid-19, dar a reușit să învingă virusul după zile întregi în care a stat intubată, la Terapie Intensivă. 

Ana Mariș: M-a afectat foarte rău. Plămânii i-a afectat rău. Am scăpat.

Reporter. Ați avut nevoie de oxigen, cum a fost în spital?

Ana Mariș: Am avut nevoie de oxigen și după ce am plecat negativ din spital, am avut nevoie de oxigen. Vreo două luni nici n-am putut să merg. Mi-a afectat foarte mult și sistemul nervos. Dacă în trei zile, am slăbit 20 de kilograme, vă dați seama. M-am și speriat când m-am uitat în oglindă. 

Femeia a fost printre primele persoane imunizate cu serul Moderna. 

Sorin Cingă, medic: N-a fost nicio problemă. Nici de reacții adverse, nici de nimic. 

Următoarele curse spre centrele de vaccinare au fost programate în acest weekend. În Gorj, până acum, au fost vaccinate peste 13.000 de persoane. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Bătrâni din Gorj, duși la vaccin cu microbuzul primăriei. Aleșii locali şi-au donat indemnizațiile pentru acest demers