Batrânii au continuat să iasă din case, debusolați de mesajele autorităților
Trebuie să stea bătrânii în casă tot timpul sau nu? Când au voie să-şi plimbe animalele de companie? De la preşedinte la prim-ministru, fiecare are un răspuns. Debusolaţi, românii peste 65 de ani au făcut ce-a înţeles fiecare în primele ore în care au fost interzise deplasările şi pe timpul zilei.
Trebuie să stea bătrânii în casă tot timpul sau nu? Când au voie să-şi plimbe animalele de companie? De la preşedinte la prim-ministru, fiecare are un răspuns. Debusolaţi, românii peste 65 de ani au făcut ce-a înţeles fiecare în primele ore în care au fost interzise deplasările şi pe timpul zilei.
Ordonanţa militară nu este respectată nici măcar la Spitalul Militar din Craiova. Oamenii stau grămadă, la coadă. Portarul ridică din umeri.
Cu mască sau fără, speriaţi sau nu, şi în Bucureşti, vârstnicii au încercat să păcălească ordonanţa. Asta deși bătrânii singuri, care nu pot ieşi la cumpărături, au la dispoziţie o linie TELVERDE.
Voluntarii, dar şi angajaţii primăriei pot merge la cumpărături în locul lor. Iar cei care nu au bani, primesc o masă caldă acasă.
- Când intră pensiile pe card în aprilie 2025
- Reuniţi de destin, după 8 decenii. Cum s-au întâlnit la 95 de ani doi iubiţi din copilărie, datorită unei...
- Care a fost cea mai mare pensie dată în ianuarie. CNPP a anunţat câte pensii speciale se mai acordă în România
- Doi soţi septuagenari, morţi unul după altul. Bărbatul s-a prăbuşit la pământ când a aflat că partenera de...
- 3 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Ordonanţa militară care le permite vârsnicilor să iasă din casă a fost schimbată ieri, de două ori, din vorbe.
Dacă la prânz, preşedintele anunţa înăsprirea restricţiilor pentru românii trecuţi de 65 de ani, până seara regulile s-au mai nuanţat.
Bătrânii nu fac excepţie când vine vorba despre amenzi. Dacă nu respectă orele, riscă sancţiuni între 100 şi 5.000 de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰