Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bucureștiul este din nou în scenariul roșu. Lista restricțiilor introduse de autorități

Capitala a intrat în scenariul roşu. Rata de infectare a depăşit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, iar asta vine la pachet cu o serie de măsuri. Vor fi afectate şcolile, restaurantele, cinematografele şi sălile de sport.

de Alexandra Marin

la 12.01.2022 , 21:55

Cea mai importantă măsură îi priveşte pe copii: elevii din 52 de şcoli din Bucureşti se întorc la cursurile online şi asta pentru că acolo, mai puţin de 60% din personalul didactic este vaccinat.

Restricţiile anunţate de Prefectura Capitalei

S-a stabilit şi ca restaurantele şi cafenelele să funcţioneze la cel mult 30% din capacitate în intervalul 5.00 -22.00, iar accesul să se facă doar pe baza certificatului verde.

Vezi și

Tot în limita capacităţii de 30% vor funcţiona sălile de fitness şi cinematografele.

Pe acelaşi subiect

Ultima dată când Bucureştiul a depăşit incidenţa de 3 la mie a fost pe 23 noiembrie, când înregistram un nivel de 3,04 cazuri la mia de locuitori.

Cea mai mare rată de infectare în Capitală a fost atinsă în plin val patru, pe 22 octombrie 2021 – 16 cazuri la mia de locuitori.

Rata de incidenţă în Bucureşti este de peste 3 la mie

Creşte repede numărul de cazuri de Covid inclusiv în Capitală. Azi rata de incidență a trecut de 3,3 la mia de locuitori. Astfel de valori se înregistrau în București spre finalul valului al patrulea, adică în noiembrie anul trecut. Dar, trebuie spus că au existat și valori de 16 la mia de locuitori în perioada de vârf din toamna trecută. 

Atunci când de incidența trece de 3 la mia de locuitori, accesul în restaurante poate fi limitat la 30% din capacitatea totală. La fel se întâmplă și pentru accesul la săli de fitness, piscine sau cinematografe. Poate cea mai importantă măsură se referă însă la școli. Dacă incidența trece de 3 la mia de locuitori iar profesorii și personalul din școli nu sunt vaccinați în proporție de peste 60%, copiii învață în online. 

Lista şcolilor din București care intră în online

Școlile în care sunt vaccinați mai puțin de 60% dintre salariați întră în online la rata de infectare de peste 3 la mie. Lista școlilor și grădinițelor cu rată de vaccinare sub 60%.

Ministrul Educaţiei i-a ameninţat cu demiterea pe directorii care au o rată de vaccinare prea mică la ei în şcoală, astfel că profesorii încep să se mobilizeze mai mult şi lista s-ar putea modifica până vineri, când se trage linie. Inspectoratul Şcolar speră că până săptămâna viitoare numărul unităţilor cu rata de vaccinare peste 60% să crească.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Bucureștiul este din nou în scenariul roșu. Lista restricțiilor introduse de autorități