Un pas înainte, în București: o aplicaţie îi ajută pe nevăzători să aibă acces mai ușor la metrou
O asociaţie de nevazători a făcut o aplicaţie care îi transmite utilizatorului indicaţii de orientare de la intrarea la metrou şi până jos, pe peron. Cu toate astea, tot mai rămân multe lucruri de care se lovesc când circulă, la pas, prin Bucureşti.
O asociaţie de nevazători a făcut o aplicaţie care îi transmite utilizatorului indicaţii de orientare de la intrarea la metrou şi până jos, pe peron. Cu toate astea, tot mai rămân multe lucruri de care se lovesc când circulă, la pas, prin Bucureşti.
Florin şi-a instalat aplicaţia Tandem Acces pe telefonul mobil şi acum reuşeşte să se ghideze în subteran mult mai simplu. Nu mai e nevoit să întrebe pe toată lumea încotro s-o ia când coboară pe peron.
"Am trecut de turnicheţi si acum mă îndrumă în stanga către Lascăr Catargiu si, în dreapta, către peronul spre Pantelimon", spune Florin.
Aplicaţia funcţionează prin intermediul unor dispozitive, numite Beaconi. Sunt instalate în toate staţiile de metrou şi îl urmăresc, practic, pe nevăzător.
Iar daca aplicaţia este deschisă, dispozitivul va suna când utilizatorul ajunge în dreptul acestuia. Dar pentru asta are nevoie de o conexiune la Internet şi de Bluetooth activat.
Imediat, aplicaţia transmite utilizatorului un mesaj cu indicaţiile de orientare pe telefonul mobil.
"Am ajuns pe peron, aplicaţia îmi spune că mă aflu la baza scărilor şi că pe drepata am metroul către Dristor 2, cel care mă interesează", povesteşte Florin.
Florin spune că nevăzătorii aveau nevoie demult de acest ajutor. S-a muncit la foc continuu timp de un an, iar cel mai greu a fost pentru echipă să dezvolte softul.
"O lunga perioadă de timp să iei la mână fiecare Beacon în partea de testare, şi să-i pui setări de bază după care, efectiv, mers din staţie in staţie cu echipă de doi oameni, cu o scară şi instalare, cu voluntari", povesteşte coordonatorul proiectului, Cornel Chiriţă.
Orientare au acum, dar mai sunt multe lucruri care le lipsesc celor 7 mii de nevăzători care locuiesc în Bucureşti.
" Mă refer la bolarzi, la băncile montate pe trotuare, la semnalizarea staţiilor de transport în comun, a semafoarelor, a trecerilor de pietoni. Maşinile parcate sunt o problemă", explică Florin Georgescu, preşedintele asociaţiei Tandem
Şi ca totul să fie accesibil măcar la metrou, nevăzătorii au nevoie de un pavaj tactil. Autorităţile le-au promis că vor instala benzile speciale din ceramică anul viitor. În rest, au nevoie de multă bunăvoinţă de la cei din jur.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰