Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Calendar ortodox 18 decembrie 2018. Creștinii îl cinstesc pe Sfântul care a prevestit domnia lui Ştefan cel Mare

Calendar ortodox 18 decembrie 2018. Astăzi, credincioşii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Daniil Sihastrul, povãţuitorul de taină al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

de Redactia Observator

la 18.12.2018 , 09:15

Daniil Sihastrul, Daniil Schimonahul sau Sihastrul cel Bãtrân, cum a mai fost numit, a fost unul din cei mai mari sfinti de pe pãmânturile Moldovei Calendar ortodox 18 decembrie 2018. Creștinii îl cinstesc pe Sfântul care a prevestit domnia lui Ştefan cel Mare

Calendar ortodox 18 decembrie 2018. Astăzi, credincioşii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Daniil Sihastrul, povãţuitorul de taină al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul dintre cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor.

S-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moșia Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Rădăuți, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru.

Articolul continuă după reclamă

Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viața cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Nu lipsea niciodată de la biserică, nu se juca asemenea celorlaţi copii, nu căuta odihnă și mâncare, ci mereu se ruga și asculta de părinți.

Sfântul Daniil Sihastrul, alungător al duhurilor necurate şi tămăduitor

Cuviosului pãrinte Daniil Sihastrul, a cãrui pomenire se face astãzi, 18 decembrie, Moldova îi datoreazã cele 48 de biserici si mãnãstiri ridicate pe timpul domniei lui Stefan cel Mare si Sfânt, îndemnat fiind de acesta sã le construiascã, pentru izbândele asupra cotropitorilor.

Daniil Sihastrul, Daniil Schimonahul sau Sihastrul cel Bãtrân, cum a mai fost numit, a fost unul din cei mai mari sfinti de pe pãmânturile Moldovei, mare dascãl al pustiei si sfãtuitor al cãlugãrilor, alungãtor al duhurilor necurate si tãmãduitor al nenumãratilor bolnavi care cu smerenie veneau la el si se eliberau de suferintã.

La numai zece ani, deprinsese Ceaslovul si Psaltirea pe de rost, rugãciunea inimii, postul, smerenia si pãzirea mintii de gândurile negre. Dupã cinci ani de ucenicie, s-a fãcut cãlugãr în mãnãstirea Sfântul Nicolae, primind numele marelui proroc si împãrat David.

Cã râvna sa pentru câstigarea lui Hristos în inima sa era mare o dovedea si viata sa asceticã: iubea linistea si rugãciunea, mânca putin dupã asfintitul soarelui, uneori uita sã mai mãnânce si câte trei, cinci zile, iar hrana lui era compusã doar din legume si ierburi.

Îl avea ca pãrinte duhovnicesc pe purtãtorul de Dumnezeu, Sfântul Ierarh Leontie de Rãdãuti. Treptat s-a învrednicit de darul preotiei si al facerii de minuni, bolnavii plecând de la chilia lui usurati de pãcate si de suferinte.

A stat 20 de ani într-o chilie săpată în stâncă

Cu putin înainte de 1450, primind numele de Daniil, s-a retras singur în sãlbãticia codrilor de pe valea pârâului Secu, din judetul Neamt, unde s-a ridicat mai târziu Mãnãstirea Sihãstria. În acest loc s-a nevoit alti 14 ani în asprele osteneli sihãstresti. Tot pentru a fugi din calea slavei desarte, Daniil s-a retras în nordul Moldovei, în apropiere de sihãstria Putna, unde si-a sãpat într-o stâncã o chilioarã cât sã poatã încãpea, unde, cu dragoste fierbinte de Dumnezeu, s-a nevoit mai bine de 20 de ani.

Ziua si noaptea se ruga, dormea foarte putin pe un scaun de lemn, mânca doar dupã ce asfintea soarele, iesea doar o datã pe sãptãmânã din chilie si împletea cosuri din nuiele. Duminica, dupã ce sãvârsea Sfânta Liturghie, se împãrtãsea cu Trupul si Sângele Lui Hristos, apoi îi primea la el pe cei suferinzi de boli trupesti si sufletesti.

Cu harul primit pentru nevointele sale, Daniil îi alunga pe diavoli, primise darul lacrimilor, al mai înainte-vederii si al vindecãrii de boli.

A prevestit domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Dupã moartea domnitorului tãrii, Bogdan Voievod, în anul 1451, fiul sãu, Stefan, fiind la mare întristare, a poposit pentru câteva zile la chilia Sfântului Daniil Sihastrul de la care a primit dezlegare de pãcate si multe cuvinte de mângâiere. Binecuvântându-l, sfântul i-a prorocit acestuia cã va deveni domnul Moldovei, ceea ce s-a si întâmplat în primãvara anului 1457, moment din care Cuviosul i-a devenit cel dintâi sfetnic, duhovnic si rugãtor cãtre Dumnezeu.

În fiecare ceas de cumpãnã, cuviosul l-a îmbãrbãtat pe Stefan cel Mare si Sfânt si l-a încredintat cã dacã dupã fiecare luptã câstigatã va ridica câte o bisericã, spre lauda lui Dumnezeu, atunci va reusi sã apere tara si crestinãtatea de mâinile pãgânilor, potrivit vremeanoua.ro.

Urmându-i sfaturile, Ştefan cel Mare si Sfânt a reusit sã apere Biserica lui Hristos si tara Moldovei aproape o jumãtate de secol, iesind învingãtor în 47 de rãzboaie, drept pentru care a înãltat 48 de lãcase de cult.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Calendar ortodox 18 decembrie 2018. Creștinii îl cinstesc pe Sfântul care a prevestit domnia lui Ştefan cel Mare