Video Cameră specială pentru audierea copiilor abuzaţi. Doar în București au fost înregistrate aproape 300 de sesizări anul trecut
O nouă cameră dedicată pentru audierea copiilor abuzați a fost inaugurată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Încăperea, amenajată de un ONG din bani strânși din donații, este menită să îi ajute pe cei mici să le povestească procurorilor traumele prin care au trecut, fără să le trăiască din nou. Modernizarea vine în contextul în care anchetatorii spun că în ultimii doi ani numărul plângerilor a crescut, însă amploarea reală a fenomenului rămâne necunoscută, pentru că nu toate abuzurile sunt raportate.
O cameră mică, dar luminoasă, cu pereţi coloraţi, canapele confortabile și scaune cu aripi de înger. Așa arată locul gândit să ușureze măcar puțin suferința copiilor care sunt nevoiți să le povestească procurorilor din București dramele prin care au trecut sau la care au asistat.
Deşi a fost proiectată astfel încât să fie un spaţiu cât mai relaxant pentru copii, aceştia nu pot petrece mai mult de două ore în această cameră. În tot acest timp, audierea este înregistrată atât video cât şi audio iar probele înregistrate astfel pot ajuta ca procesul să nu fie tergiversat.
Lângă camera de audiere se află camera tehnică, acolo unde pot sta părinții copilului audiat, avocatul acestuia, dar și specialiști care îi pot îndruma, la nevoie, pe cei care conduc audierea. În aceeași cameră se află și echipamentul de ultimă generație pentru înregistrarea audierii. Totul astfel încât copiii să nu ajungă în situația de a fi audiați de mai multe ori, ceea ce ar însemna să retrăiască inutil traumele prin care au trecut. Întreg spațiul a fost amenajat de un ONG, din bani strânși din donații.
Mihaela Chiper, Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale: Noi ne bazăm foarte mult pe mărturia victimei. Şi toată presiunea vine pe umerii victimei. Victima trebuie să dovedească, victima trebuie să declare, victima trebuie să susţină şi să parcurgă tot traseul acesta lung până la a obţine o condamnare. Dar, filozofia se schimbă, încet încet.
- Fete de 11, 13 şi 16 ani, victime ale agresorului sexual din lift. Recidivistul a recunoscut că voia să o violeze
- Fraţii gemeni, fii ai unui cunoscut avocat, arestaţi pentru abuzuri sexuale asupra unor minore. Cum a vrut tatăl...
- "Am ţinut uşile încuiate". Mărturii după agresiunea din autobuz. Şoferul din Piteşti povesteşte cum a reuşit...
Keren Rosner, psiholog: Mediul trebuie să fie unul prietenos, în care copilul trebuie să se relaxeze. Presiunea la care este supus trebuie să se diminueze astfel încât informațiile necesare să fie sincere, să fie neinfluențate de relația cu autoritatea.
Marian Trușcă, procuror PTB: Avem procurori cu adevărat specializați în acest domeniu extrem de sensibil.
O cameră specială pentru audierea minorilor victime ale violenței sexuale exista la Parchetul de pe lângă Tribunalul București încă 2016, amenajată de aceeași asociație. De atunci și până acum, a apărut nevoia de modernizări. Asta în condițiile în care, comparativ cu alți ani, numărul plângerilor cu privire la minorii abuzați sexual este în creștere, spun procurorii. Doar în București au fost înregistrate aproape 300 de sesizări anul trecut.
Aceeaşi asociație a realizat, în ultimul an, încă șapte astfel de spații, la parchetele de pe lângă tribunalele din Constanţa, Vrancea, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Argeş, Bacău şi Ilfov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰