Video Bucureştiul se relaxează. Ce restricţii vor mai fi ridicate după ce rata de incidenţă scade sub 3 la mie
Veşti bune pentru bucureşteni! Locuitorii Capitalei vor avea mai mult timp la dispoziţie pentru cumpărăturile de Paşte, vor putea sta mai mult la terase şi vor putea circula până mai târziu. După mai bine de o lună, cele mai multe restricţii vor fi ridicate pentru că rata de infectare a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori.
- Capitala pare că revine încet la o viaţă normală
În magazinele din Capitală, oamenii au început deja cumpărăturile pentru Paşte. Iar vestea bună e că vor avea mai mult timp să caute produsele de pe rafturi. Supermarketurile vor avea din nou program până la ora 21, indiferent de zi.
''Trebuia prelungit oricum pentru că scurtarea intrevalului în care poți să faci cumpărături nu face altceva decât să aglomereze magazinul pentru că toată lumea are aceleași nevoi ca și înainte.''
''Nu se va mai îmbulzi atâta lume pe metrul pătrat.''
Trebuie în continuare respectate însă reguli. Operatorii economici sunt obligaţi să ia măsuri pentru a nu se aglomera magazinele în perioada Paștelui. Centrele comerciale mari vor trebui să asigure o suprafață de 7 metri pătrați pentru fiecare client, asta în timp ce, la magazinele mici, suprafață pentru fiecare client va fi de 2 m pătrați.
Fiecare responsabil din magazin trebuie să ştie câţi clienţi sunt în interior. În cele mai multe spaţii comerciale va exista un număr limitat de coşuri, iar atunci când acestea se epuizează, oamenii trebuie să aştepte afară.
Alin Stoica, prefectul Capitalei: Trebuie să ne așteptăm la aglomerare. Am văzut că în fiecare an, în perioada sărbătorilor, se produc astfel de aglomerări și atunci și noi avem un pic de responsabilitate să ne facem programul de cumpărături în așa fel încât să evităm aglomerarea.
Şi în pieţe trebuie să fie asigurată distanţa de minimum 2 metri între oricare două persoane şi nu se poate depăşi 50% din capacitatea maximă a pieţei. Vom avea şi mai mult timp să stăm la terase, la final de săptămână. Şi acestea se vor închide tot la ora 21.
Flavius Niculescu, manager terasa: E o veste foarte bună pentru noi. Orice ora în plus contează. Dacă în timpul săptămânii avem până la ora 21, și în weekend până la ora 18, li se pare greu de digerat. Mulți nu înțeleg.
Se redeschid şi sălile de fitness
Circulaţia va fi permisă până la ora 22. De asemenea, se redeschid şi sălile de fitness. Chiar dacă rata de infectare s-a înjumătăţit în Bucureşti într-o singură lună, autorităţile spun că totuşi nu trebuie să ne relaxăm prea mult.
Alin Stoica, prefectul Capitalei: Totuși, acest prag rămâne unul critic pentru sistemul sanitar și este bine să fim foarte atenți în această perioada, să nu inversăm trendul acesta scazator.
În momentul în care rata scade sub trei la mia de locuitori, vom putea merge la restaurant şi în interior, dar şi la cinema.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰