Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Opt oameni din Bistriţa, între care un bebeluş şi o adolescentă, au trecut pe lângă moarte, după ce căruţa în care se aflau a fost spulberată

Opt oameni din Bistriţa, printre care un bebeluş şi o adolescentă, au văzut moartea cu ochii, după ce un şofer a lovit căruţa cu care se întorceau de la pescuit. După impactul a fost violent, trei persoane au ajuns la spital.

de Redactia Observator

la 13.08.2018 , 11:44

Opt oameni din Bistriţa, printre care un bebeluş şi o adolescentă, au văzut moartea cu ochii, după ce un şofer a lovit căruţa cu care se întorceau de la pescuit. După impactul a fost violent, trei persoane au ajuns la spital. De un miracol a avut parte însă copilul în vârstă de şapte luni, care a scăpat fără nicio zgârietură.

Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional 15A, în localitatea Dipşa. Căruţa transporta opt oameni. Se întorceau de la un lac, unde ar fi pescuit şi chefuit toata ziua.

Şoferul în vârstă de 66 de ani al autoturismului spune însă că tânărul care conducea atelajul ar fi de vină. Ar fi încercat să întoarcă fără să se asigure.

Vezi și

În urma impactului violent, toţi ocupanţii atelajului au fost doborâţi la pământ. Bilanţul putea fi tragic, însă doar trei persoane, printre care şi o adolescentă, au ajuns la spital. În mod miraculos, un bebeluş de doar şapte luni a scăpat fără nicio zgârietură.

Conducătorul maşinii şi tânărul de 27 de ani care manevra căruţa au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ în cazul şoferului şi de 0, 94 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat în cazul căruţaşului

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri sociale » Opt oameni din Bistriţa, între care un bebeluş şi o adolescentă, au trecut pe lângă moarte, după ce căruţa în care se aflau a fost spulberată