O casă nouă, în care proprietarii nici nu apucaseră să locuiască, s-a făcut scrum în judeţul Neamţ
A fost panică în această noapte într-o localitate din judeţul Neamț. O casă cu mansardă, din lemn, s-a făcut scum, iar flăcările ameninţau să se extindă.
A fost panică în această noapte într-o localitate din judeţul Neamț. O casă cu mansardă, din lemn, s-a făcut scum, iar flăcările ameninţau să se extindă şi la gospodăriile învecinate. Focul a fost văzut destul de târziu și, până au ajuns pompierii, incendiul a cuprins întreaga clădire.
Pompierii sunt în alertă. Casa cu mansardă era construită din lemn, astfel încât focul se extinde cu repeziciune.
Construcția era nouă și aproape finalizată, însă nu era încă locuită. Proprietarii au fost anuntați de vecini și, ajunși la faţa locului, nu au putut decât să constate dezastrul.
Din fericire, în faţa casei era un hidrant, iar pompierii au putut acţiona repede, pentru ca focul să nu se extindă şi la vecini.
Focul a fost stins în aproximativ o oră. Incendiul ar fi izbucnit de la un coş de fum neizolat.
Proprietarii au fost ieri acolo și au făcut focul. Iar funinginea ar fi aprins lemnul de sub acoperiș. Şi de acolo s-ar fi aprins totul. Au ars aproximativ 300 de metri pătraţi de construcţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰