Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât câştigă angajaţii din învăţământul privat

Potrivit unei platforme de recrutare online, un angajat din sistemul de învăţământ privat câştigă un salariu cuprins între 3.000 şi 9.000 de lei pe lună.

de Redactia Observator

la 07.09.2023 , 11:05

Angajaţii din învăţământul privat au salarii cuprinse între 3.000 şi 9.000 de lei. Angajaţii din sistemul privat de învăţământ câştigă între 3.000 şi 9.000 de lei pe lună. - Freepik

Salariile angajaţilor din domeniul învăţământului privat variază între 3.000 şi 9.000 de lei pe lună. Cel mai mult ajung să câştige profesorii de gimnaziu sau de liceu, în timp ce un educator are un salariu cuprins între 4.000 şi 5.000 de lei pe lună, relatează Agerpres.

Ce salarii au angajaţii din sistemul de învăţământ privat

Conform unui index salarial realizat de eJobs, angajaţii din sistemul privat de învăţământ câştigă între 3.000 şi 9.000 de lei pe lună, în funcţie de experienţă şi de certificările profesionale obţinute. Un educator de la o grădiniţă privată din Capitală poate ajunge la un salariu de 5.000 de lei, în timp ce un asistent educator are un salariu cuprins între 3.000 şi 4.000 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai mari câştiguri se înregistrează în Bucureşti, în timp ce în oraşele mai mici nivelul este cu aproximativ 25% sub nivelul din Capitală.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, în cazul şcolilor private, pragurile salariale diferă în funcţie de ciclul de învăţământ. Astfel, potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, dacă salariul unui învăţător debutant este de aproximativ 3.000 de lei/lună, pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă depăşeşte 4.500 de lei. Totodată, un profesor din ciclul gimnazial câştigă între 5.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de vechime, dar şi de specializarea pe care o are.

"Este (...) un domeniu în care retenţia de personal este esenţială şi, pentru asta, angajatorii sunt atenţi la pachetele pe care le oferă candidaţilor. Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge şi la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra, care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare şi certificare profesională. Transparenţa salarială este un alt element de care angajatorii din acest domeniu ţin cont pentru că ştiu cât de mult îi poate ajuta în recrutarea persoanelor potrivite. Tocmai de aceea, aproximativ 70% dintre joburile postate pentru acest domeniu au salariul afişat în anunţul de angajare", a declarat Roxana Drăghici, director de Vânzări la eJobs.

Începând cu luna iulie a acestui an, şi personalul din sistemul de stat a primit salarii majorate, în urma grevei care a avut loc la finalul lunii mai şi începutul lunii iunie. Creşterile au pornit de la 760 de lei net şi au ajuns până la 1.420 de lei net, echivalentul unei majorări de 25% la toate categoriile.

Lansată în anul 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România care, începând din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

În prezent, pe platformă sunt disponibile 30.000 de joburi, iar aproximativ o mie aparţin angajatorilor din domeniul de educaţie. De la începutul anului, aproape 6.000 de posturi au fost postate pentru acest sector. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cât câştigă angajaţii din învăţământul privat