Cu cățelul la salon înaintea sosirii iernii. Cât durează o ședință și cât costă
Nu doar garderoba şi maşina se pregătesc de iarnă! Iar cei care au câini ştiu foarte bine acest lucru. Aşa că, pentru a se asigura că patrupedele nu vor avea probleme în sezonul rece, le duc la saloane specializate.
Nu doar garderoba şi maşina se pregătesc de iarnă! Iar cei care au câini ştiu foarte bine acest lucru. Aşa că, pentru a se asigura că patrupedele nu vor avea probleme în sezonul rece, le duc la saloane specializate. Unde sunt toaletate, astfel încât să treacă mai uşor peste iarnă.
Şedinţa de înfrumuseţare pentru Bobo nu doar că e obişnuinţă, dar patrupedul e atât de relaxat încât, în ciuda zgomotului făcut de aparat, îl ia somnul. Se mai trezeşte puţin la baie, iar la finisarea cu foarfeca parcă nu mai are răbdare. Cel puţin o oră şi jumătate durează şedinţa în care patrupedul e pregătit pentru iarnă.
Toaletarea se face în funcţie de anotimp, de părul câinelui, textura şi lungimea lui, rasa, dar şi mediul în care trăieşte patrupedul - în casă sau în curte.
Ca să stea liniştit la toaletare, câinele trebuie obişnuit cu tunsul de la o vârstă fragedă, de la până la 8 luni.
Carmen se ocupă de toaletarea căţeilor de 6 ani. După un curs special făcut la Cluj-Napoca şi-a deschis propriul salon în Târgu Mureş.
O toaletare costă între 65 de lei şi 300 de lei, în funcţie de rasa câinelui şi lungimea părului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰