Ce e bine și ce nu e bine să faci în Săptămâna Patimilor. Ce semnificație are fiecare zi din Săptămâna Mare
Astăzi s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştelui, numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, iar creştinii se pregătesc să întâmpine Paștele.
Astăzi s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştelui, numită Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, iar creştinii se pregătesc să întâmpine Paștele.
Potrivit credinței populare, Săptămâna Patimilor este perioada în care creștinii trebuie să se pregătească, în liniște, post și rugăciune, pentru Învierea Domnului.
Postul Negru din Săptămâna Mare este ţinut pentru a ne ţine departe de boli.
Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare
În această săptămână sunt respectate mai multe obiceiuri: păstrarea liniştii, postul, nu se fac lucruri importante în gospodărie, se face curăţenie, nu se munceşte la câmp, se fac sau se cumpără haine noi pentru sărbătoare, se taie vitele şi păsările pentru sărbători, împărtăşirea la biserică, iertarea reciprocă între oameni.
În fiecare seară, la biserică, se vor oficia Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
Semnificația fiecărei zile din Săptămâna Mare
În Lunea Mare femeile încep curățenia de Paște. Se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală.
Marțea Mare este ziua în care gospodinele aspiră, dau cu mătura, spăla geamurile și fac treburile cele mai grele din gospodărie.
Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă.
Din aceasta zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.
În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi trădarea Domnului de către Iuda.
În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri.
În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.
Joia Mare este ziua dedicată înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
Vinerea Mare, cea mai importantă zi din Săptămâna Mare
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu pentru creștini pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos.
Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua.
Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.
În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare.
Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.
În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.
În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.
În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paști și fac ultimele retușuri prin casă.
Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc lumină, semn al Învierii Domnului.
După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰