Video Ce trebuie să ştie părinţii despre adaptarea copiilor la grădiniţă
Deocamdată, vă invit la un exerciţiu de imaginaţie sau de memorie. Avem aşa: copil de 3 anişori care ţipă, agăţat de hainele mamei.Tatăl strânge din dinţi în apropiere. Mama se desprinde de cel mic şi pleacă plângând. Vorbim despre intrarea în colectivitate a copilului. Adică începerea grădiniţei. Apropos de mama care plânge, specialiştii confirmă că, în multe cazuri, părinţii sunt cei care suferă mai mult decât copiii, atunci când se despart de ei pentru prima dată. Dar asta nu înseamnă că pentru cei mici este uşor. Astăzi ne concentrăm pe efectele benefice ale mersului la grădiniţă dar şi pe variante prin care putem face acomodarea mai uşoară. Iată câteva răspunsuri la cele mai întâlnite întrebări ale părinţilor.
Sunt emoţii, gânduri şi temeri pe care copilul le are şi pe care nu a învăţat cum să le exprime. Cei mici nu deţin încă puterea autocontrolului şi pot fi uşor copleşiţi de schimbările bruşte. Soluţia există: cel mic trebuie să se simtă eroul principal al poveştii sale.
Mihaela Petrescu, psiholog clinician: Sistemul lui nervos e în formare. Sigur ca în colectivitate, e stimulat emoţional mai mult decât acasă şi s-ar putea să nu ştie cum să îşi gestioneze emoţiile alea.
Specialiştii ne recomandă să vorbim copiilor cu blândeţe, răbdare şi bucurie despre mersul la grădiniţă. De cele mai multe ori ei învaţă şi înţeleg rapid prin joc, informează Antonia Gasparovici, reporter Observator.
Mihaela Petrescu, psiholog clinician: Jocul ăsta e parte din viaţa lor şi e felul lor de a se adapta la realitate. Uite, punem toate păuşelele pe care le ai tu, ne imaginăm. Uite, aici sunt nişte băncuţe, aici sunt nişte jucării, copiii se joacă, ia să vedem, trebuie să-i punem la somn, aşa e la grădiniţă, cumva toate ritualurile prin care el urmează să treacă astfel încât să se obişnuiască cu ele.
- Scandal uriaș pe o stradă din Satu Mare, după "răpirea" unei fetițe de 6 ani. Femeia care luase micuța la o...
- Mama copilului din Satu Mare, mort după ce i s-a făcut rău la grădiniță, a refuzat ca educatoarea să cheme...
- Momentul în care tatăl şi cei doi copii sunt spulberaţi de TIR pe trecere, în Leţcani. Băiatul de 3 ani,...
- Doi copii şi tatăl lor, spulberaţi de TIR pe o trecere de pietoni din Leţcani, în drum spre grădiniţă. Unul...
Corina Pârvu, director gradiniţă: În perioada de adaptare la grădiniţă, în primele săptămâni, este bine ca unul dintre părinţi, un bunic, cineva să fie disponibil să vină să ia copilului. În perioada de început, copilul ne dictează programul. Noi putem să ne dorim să îl lăsăm de la 08 la 20:00, dar e posibil ca el să vrea să stea 10 minute şi este cel mai bine să îl ascultăm.
Corina Pârvu, director gradiniţă: Nu se ameninţă copilul dacă nu eşti cuminte, nu mai vin să te iau! Întotdeauna copilul trebuie să aibă confortul şi siguranţa că se va întoarce în sânul familiei. Nu trebuie să minţim niciodată copilul. Am întâlnit situaţii în care părintele vine, aduce copilul şi spune mă duc la baie şi mă întorc in cinci minute. Nu este în regulă, încrederea lui se zguduie total şi nu o să mai aibă încredere în tine ca părinte, indiferent ce îi vei spune.
Programul de somn, masă şi joacă bine stabilit, specific grădiniţelor îi ajută pe cei mici să se organizeze mai bine şi să cunoască, treptat, noţiunea de trecere a timpului. În plus, îi oferă stabilitate emoţională şi linişte, spun speciliştii.
Mihaela Petrescu, psiholog clinician: El ştie la ce să se aştepte şi atunci el nu mai e anxios şi nu mai are dificultatea asta. Ce o să fie acolo? Ordinea e dată de lucruri pe care pot să le anticipez, să fie predictibil.
În afara de programul organizat, există şi alte avantaje ale intrării în colectivitate.
Corina Pârvu, director gradiniţă: Pe lângă toate achiziţiile academice, pe lângă dezvoltarea cognitivă, este vorba de socializare, de creştere din toate punctele de vedere. Omul în sine este fiinţă socială, avem nevoie de colectivitate ca să creştem. Au nevoie să înveţe să împartă. Dacă nu au cine să împartă, nici nu au cum să înveţe.
Conform specialiştilor, atitudinea adultului care coduce copilul la grădiniţă trebuie să fie una pozitivă. Furia, neliniştea sau tristeţea parintelui vor debusola copilul şi îi vor transmite sentimente de nesiguranţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰