Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cel mai mare protest al medicilor de familie, în fața Guvernului

de Redactia Observator

la 15.11.2017 , 20:38

"Medicina de familie se transformă în contabilitate!" - este strigătul medicilor de familie care se plâng de birocraţia din sistem. Nu au timp să se ocupe de pacienţi pentru că trebuie să completeze hârtii.

După ce au pichetat sediile Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, medicii de familie şi-au dat întâlnire în faţa Guvernului. Puţin după ora 11, s-au adunat aproape o mie de doctori în Piaţa Victoriei. Cu pancarte şi cerinţe clare. 

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Ialomiţa: "Efectiv nu mă mai simt doctor. Nu am nimic cu funcţionarii, dar m-am săturat să fac doar secretariat în sensul că nu pot să mp ocup de pacientul meu decât două minute pentru că în rest trebuie să am grijă dacă funcţionează cardul, dacă am scris reţeta în nu ştiu ce registru."

Vezi și

Oana Damina, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie Prahova: "Ne dorim 10 la sută din fondul naţional al asigurărilor de sănătate, având în vedere că în toată Europa este între 9 şi 17 la sută."

În România, un medic de familie consultă, zilnic, în jur de 20 de pacienţi. La 400 de consultaţii pe lună, ar rămâne în mână cu aproximativ 3.000 de lei.

După o oră de protest, reprezentanţii medicilor au intrat la negocieri cu premierul Mihai Tudose şi ministrul Sănătăţii. 

Mihai Tudose, premierul României: "Din păcate, chiar au foarte multă dreptate. Spun din păcate pentru că sistemul este în continuare foarte greoi, foarte birocratizat și medicii de familie sunt nevoiți să se transforme în contabili, decât să-și facă meseria. Încercăm să găsim soluţii."

Luni, urmează o nouă serie de negocieri. Dacă nu se va găsi o soluţie, medicii avertizează că sistemul va intra în colaps. Milioane de bolnavi ar putea rămâne fără îngijire medicală. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri sociale » Cel mai mare protest al medicilor de familie, în fața Guvernului