Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A fost HAOS în zona Gării de Nord din Capitală! Carosabil înghiţit de apă, trafic deviat şi străzi întregi fără apă caldă şi căldură!

. Totul din cauza unei avarii la reţeaua de termoficare. Traficul a fost deviat, iar străzi întregi au rămas astăzi fără apă caldă şi căldură.

de Redactia Observator

la 13.10.2017 , 14:32

Nu se vedea la câţiva metri în faţă din cauza unui abur dens, iar carosabilul a fost înghiţit de apă. Totul din cauza unei avarii la reţeaua de termoficare. Traficul a fost deviat, iar străzi întregi au rămas astăzi fără apă caldă şi căldură.

Nervi cât cuprinde. Şi apă ca-n bazin, pe mijlocul străzii. Aburul dens îl tai cu cuţitul. E 7 dimineaţa şi traficul e blocat într-una din zonele intens circulate, la Gara de Nord. 

E zona în care bulevardul Gheorghe Duca se intersectează cu Calea Griviței. Ca să prevină eventuale incidente, RATB-ul a deviat troleibuzele liniilor 65 și 86.

Vezi și

Ion Ciudoescu, şef secţie RADET, Sector 1: "A fost o avarie pe reţeaua primară pe Bulevardul Duca, undeva in jurul orei 7 dimineaţa, a ieşit apa pe stradă."

Pe acelaşi subiect

De la 7 dimineaţa, angajaţii RADET muncesc ca să repare ţeava avariată. 

Din cauza avariei, mai mulţi locatari au rămas fără apă, dar şi fără căldură. Cei de la Radet au declarat că vor încerca să rezolve problema pe parcursul zilei de astăzi.

Oamenii spun că nu e pentru prima dată când au parte de accidente. Speră doar ca ţeava să fie reparată până diseară. Vor încălzi apa pe aragaz, până atunci.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » A fost HAOS în zona Gării de Nord din Capitală! Carosabil înghiţit de apă, trafic deviat şi străzi întregi fără apă caldă şi căldură!