Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cămătărie, proxenetism şi înşelătorii la jocuri de noroc, activităţile clanului Butoane. Cum acţionau membrii acestuia

Clanul Butoane, cămătărie, proxenetism şi înşelătorii cu jocuri de noroc. Sunt doar câteva din activităţile descrise de procurori.

de Redactia Observator

la 05.10.2017 , 22:01

Clanul Butoane, cămătărie, proxenetism şi înşelătorii cu jocuri de noroc. Sunt doar câteva din activităţile descrise de procurori, după ce 16 persoane au fost reţinute. Membrii grupării nu se dădeau în lături sa le ia casele victimelor, a lovi cu brutalitate pe cei care nu îşi plăteau datoriile sau a organiza partide de poker sau barbut la care îşi înşelau partenerii de joc. Liderul clanului este, în continuare, de negăsit.

O manea ascultată la maximum, ale cărei acorduri muzicale ascund altceva. Discuţii despre ilegalităţile comise de membrii grupării "butoane". De altfel, întreaga operaţiune care a vizat clanul din Giurgiu a fost declanşată după un denunţ al unei victime care căzuse în plasa cămătarilor. 

"(...) au împrumutat de la numitul Grecu Viorel-Ștefan zis "Țiți" sau "Căpățână", fiu al lui Grecu Octavian zis "Butoane", suma de 12.000 euro. Cu ocazia acordării împrumutului, Grecu Viorel-Ștefan a stabilit o dobândă lunară de 800 euro, care trebuia achitată de cele două persoane.", se arată în referatul procurorilor.

Vezi și

Îndrăzneala celor din clan a mers până într-acolo încât au aşteptat ca o victimă să recupereze o sumă de bani de la ANAF, să-şi poată lua înapoi împrumutul. În rechizitoriu, procurorii spun că victimă le-a căzut chiar şi ruda unui senator. "(...) în momentul în care se întâlnea cu interpușii familiei Butoane, pentru a le înmâna dobânzile care ajungeau la Grecu Viorel Ștefan, în repetate rânduri, când mergea la el acasă, îl punea să se dezbrace pentru a vedea dacă deține tehnică de înregistrare."

Gruparea avea trei ramificaţii cu sarcini bine stabilite, spun procurorii. Unii dintre membri erau proxeneţi, alţii cămătari, iar alţii organizau partide trucate de jocuri de noroc: "pentru a ști unde sunt plasate cărțile care le aduc câștigul, membrii gruparii au inserat în ele mai multe cipuri care transmiteau un semnal către o aplicatie de pe telefonul mobil. Dacă jocul nu mergea așa cum trebuie, participantii se retrageau la timp. În schimb, zarurile erau manevrate cu ajutorul unei centuri cu magnet, pentru ca aveau inserate fragmente de metal."

Surse din anchetă spun că la masă se aşeza şi un notar, pentru ca toate câştigurile să prindă foarte repede o aparentă formă de legalitate. Până acum, 16 membri au fost reţinuţi de procurori, dar liderul grupării este, în continuare, de negăsit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Ştiri sociale » Cămătărie, proxenetism şi înşelătorii la jocuri de noroc, activităţile clanului Butoane. Cum acţionau membrii acestuia