Antena Meniu Search
x

Video CMBSU decide duminică ce restricții se impun în București, după creșterea cazurilor COVID. Singura măsură exceptată de autorități

Cinci săptămâni. Atât a durat perioada în care Bucureştiul a respirat uşurat că scade numărul cazurilor de coronavirus. Situaţia s-a înrăutăţit în ultima săptămână iar, începând de luni, restaurantele, cinematografele şi teatrele ar putea fi, din nou, închise.

de Redactia Observator

la 06.03.2021, 19:47

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Pe 25 ianuarie, Bucureştiul s-a deschis. După o lungă aşteptare, lucrurile au părut că revin încet la normal. Mai ales afacerile, atât de afectate de restricţii. Pe 8 martie, e posibil ca restaurantele, cafenelele, teatrele şi cinematografele să se închidă din nou. 

Amalia Bellantoni: Nu mai rezistă afacerea, nu mai rezistăm nici noi ca oameni, ca persoane care efectiv am avut speranţă, aceea de a putea supravieţui acestei pandemii. Dar se pare că cineva doreşte răul nostru, doreşte exterminarea acestei HORECA. Controale, abuzuri, închideri, deschideri, tot felul de lucruri pe care nu ai cum să le controlezi şi nu poţi să le mai suporţi. 

În ultimul an, Amalia şi soţul său şi-au închis fabrici şi magazine care distribuiau alimente către industria hotelieră şi restaurante iar din patroni, au devenit angajaţi. 

Amalia Bellantoni: Spălăm vase, servim la masă, ştergem pe jos, facem de mâncare, astfel încât să putem să existam noi, ca familie. Sincer nu ne-am mai permis să avem angajaţi, pentru că nu poţi să angajezi pe cineva şi peste o lună să îl dai afară. Suntem singurii care tragem, pentru că de aici mâncăm. 

Deşi abia mâine dimineaţă va fi şedinţa Comitetului pentru Situații de Urgenţă a Municipiului Bucureşti, o parte dintre teatre și-au anulat deja spectacolele. Abia se obişnuiseră cu puţinul public din săli. 

Ilona Brezoianu, actriță: E foarte emoţionant pentru că îmi dau seama că e neplăcut pentru oameni să stea cu măşti. Le mulţumim că au acceptat să vină în condiţiile astea. Chiar şi cu o capacitate redusă, ei au cumpărat imediat şi sunt dornici să vină la teatru. 

Ilona Brezoianu a aflat încă de aseară că spectacolele din acest weekend i-au fost anulate şi că nu va mai urca pe scenă cu public prea curând. 

Ilona Brezoianu: Din păcate, noi suntem cumva victime colaterale. Noi cred că am respectat măsurile şi ne-am făcut treaba cât am putut de bine. Ne-am expus în perioada asta mai mult decât oricine, pentru că noi nu putem juca cu măşti şi nici nu suntem vaccinaţi. 

Monica Felea a lucrat trei luni în ultimul an. Abia prinsese curaj să investească în distribuirea unui film nou în cinematografe, când a aflat că va pierde tot, din nou. 

Monica Felea: În acest weekend, am avut şi primele proiecţii ale filmului, care erau cam sold out. Aşa încât vineri, când a venit vestea, primul gând a fost hai măcar sperăm să nu se închidă până luni, ca să nu trebuiască să dam banii pe bilete înapoi. 

Distribuitorii de filme contestă rata de 3 la mie şi spun că ar trebui ridicată limita de la care se impun restricţii, pentru că cinematografele respectă cu stricteţe măsurile de protecţie. 

Monica Felea: Nu cred că sala de cinematograf este în topul locurilor unde se poate răspândi virusul. Eu am fost de dimineaţă la supermarket şi daca îţi arăt o poză de acolo este incompartabil cu ce se intâmpă într-o sală de cinematograf. 

Elevii vor continua să meargă fizic la cursuri

Singura excepţie făcută de autorităţi de data aceasta se referă la cursuri. Elevii claselor a opta şi a 12-a vor merge fizic la scoala chiar şi în localităţile aflate în scenariul roşu şi vor rămâne în bănci până când rata de infectare depăşeşte 6 cazuri la mia de locuitori. 

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: Considerăm că nu vom genera o creştere semnificativă a ratei de infectare. Am dat exemplul Bucureştiului care, având un număr de 1142 de clase în total, clasa a 8-a şi a 12-a, ar însemna că avem 15.000 de elevi care vor avea şansa de a merge la şcoală, pentru a se pregăti pentru evaluarea naţională şi bacalaureat. 

Elevii sunt de acord cu propunerea ministrului Educaţiei, însă cu o condiţie: să nu existe obligativitatea prezenţei fizice la ore. 

Rareș Voicu: Adică cei care vor, să aibă oportunitatea de a rămâne acasă şi de a urmări cursurile în online. Vorbim şi de un risc mai mare de infectare pe care poate că nu toţi elevii majori sau nu toţi părinţii elevilor minori sunt dispuşi să şi le asume. 

Timișoara, în carantină de luni

În ultima săptămână, s-au înregistrat 263 de infectări în rândul elevilor şi 380 în randul personalului didactic. Iar 293 de clase şi-au întrerupt activitatea.

Dacă Bucureştiul află abia mâine ce se va întâmpla de luni, Timişoara a aflat de azi. De luni, de la miezul nopţii, oraşul şi patru comune din jurul său vor intra în carantină. Se revine la declaraţia pe propria răspundere, supermarketurile se închid la ora 20, târgurile sunt închise iar circulaţia e interzisă în grupuri de mai mult de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » CMBSU decide duminică ce restricții se impun în București, după creșterea cazurilor COVID. Singura măsură exceptată de autorități