Observator » Ştiri sociale » 19 judeţe rămân sub cod galben de ploi abundente. Este a treia zi de vreme severă

19 judeţe rămân sub cod galben de ploi abundente. Este a treia zi de vreme severă

Cod galben de vreme severă în 19 judeţe din ţară, pentru a treia zi
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 29.06.2018, 07:08 | Modificat la 29.06.2018, 07:11

Nouăsprezece judeţe sunt, vineri, până la ora 21.00, sub cod galben de ploi abundente, pentru a treia zi la rând, urmând a se înregistra cantităţi de precipitaţii de pot depăşi 60 de litri pe metru pătrat.

Nouăsprezece judeţe sunt, vineri, până la ora 21.00, sub cod galben de ploi abundente, pentru a treia zi la rând, urmând a se înregistra cantităţi de precipitaţii de pot depăşi 60 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii spun că în cea mai mare parte a Moldovei, local în estul şi în sud-estul Transilvaniei, în Maramureş şi în nordul Munteniei şi al Olteniei vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ, dar va continua să plouă până sâmbătă în majoritatea zonelor ţării.

Potrivit meteorologilor, până vineri la ora 21.00, sunt sub cod galben de ploi abundente 19 judeţe - Maramureş, Bistriţa-Năsăud,  Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Neamţ, Iaşi, bacău, Braşov, Covasna, Vrancea, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău. 

Articolul continuă după reclamă

În acest interval, în cea mai mare parte a Moldovei, local în estul şi în sud-estul Transilvaniei, în Maramureş şi în nordul Munteniei şi al Olteniei vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. 

”Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 20-30 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp”, spun meteorologii. 

Potrivit acestora, va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă, temporar însemnat cantitativ.

Pe acelaşi subiect

Totodată, hidrologii au emis avertizări cod galben şi cod portocaliu valabile în următoarele zile în zeci de judeţe. Sunt vizate bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mare, Mureş, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Cӑlmӑţui (ABA Argeş-Vedea), Vedea, Argeş, Ialomiţa, Cӑlmӑţui (ABA Buzӑu-Ialomiţa), Siret, Prut şi râurile din Dobrogea şi afluenţii acestora.

Sursă: News.ro