Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE făcute de Alexandra, supravieţuitoare din Colectiv: "S-a mințit enorm, criminal când s-a spus că spitalele au tot ce le trebuie. Nu existau nici măcar paturi pentru arși"
Uneori, viața îți dă încercări despre care nici măcar nu îți imaginai că există. Te minunezi apoi, de puterea cu care un suflet (ca mine și ca tine) reușește să se ridice, mereu cu zâmbetul pe buze, deși povestea lui s-a scris cu lacrimi și agonie. Dar zâmbește și e un om la fel de frumos. Așa e și Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv.
- Craterul din Slănic Prahova: noi evacuări după ce strada s-a surpat misterios. DETALII la Obsevator 19:00, la Antena 1
- SUA acuză Rusia de atacuri chimice împotriva trupelor ucrainene, încălcând regulile războiului. Ce este cloropicrina
Uneori, viața îți dă încercări despre care nici măcar nu îți imaginai că există. Te minunezi apoi, de puterea cu care un suflet (ca mine și ca tine) reușește să se ridice, mereu cu zâmbetul pe buze, deși povestea lui s-a scris cu lacrimi și agonie. Dar zâmbește și e un om la fel de frumos. Așa e și Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv.
Când închizi ochii, ce revezi prima oară?
În mod bizar, poate, revăd chipurile fericite ale oamenilor care luau parte la concert. Prestația live a trupei era excepțională. Totul suna așa cum trebuie și băieții cântau din suflet. Îmi amintesc zâmbetele lor și chimia dintre ei; dragostea aceea copleșitoare pentru arta pe care o făceau și pentru public. Seara aceea a început ca un vis frumos dar s-a scufundat pe neașteptate într-un coșmar cumplit, din cauza precarității tuturor sistemelor din țară – cel sanitar, cel legal, chiar și cel cultural. Societatea românească a pierdut în data de 30 octombrie, și ca urmare a acesteia, oameni de o valoare uriașă, care luptau în felul lor pentru schimbarea în bine a României. Din ambițiile lor s-a ales scrumul și prin asta, din păcate, mediul corupt pe care voiau să îl transforme, i-a învins. Dar am speranța că lucrurile nu vor rămâne așa.
Cineva îți spune că are puterea să dea timpul înapoi și îți poate îndeplini o singură dorință. Ce ai schimba?
Aș începe cu rădăcina răului – corupția. Dacă acest “cineva” ar stârpi din timp pornirile clasei politice autohtone, Colectivul nu ar mai avea de ce să se producă. Acum, însă, este prea târziu până și pentru asemenea exerciții de imaginație. Noi am devenit “cineva-ul” celor care ne vor succedă și dacă nu luptam ca să vindecăm România, va exista un nou Colectiv la un moment dat. La scara mai mică, tragedii continuă să se petreacă zi de zi, din cauza naturii defecte a legilor noastre și a stării jalnice a spitalelor și a sistemului sanitar în general.
Dacă nu se petrecea în România, era altul deznodământul?
Da. Sunt convinsă că ar fi fost mai puține decese. Foarte mulți oameni dragi au murit ca urmare a minciunilor spuse pentru a ascunde incompetența sistemului medical românesc. Dacă aceste persoane ar fi putut pleca la timp din țară, ar mai fi fost printre noi astăzi. Infecțiile au făcut ravagii în spitale iar acest lucru le-a fost ascuns atât bolnavilor, cât și aparținătorilor.
Care crezi că a fost problema în toată această tragedie?
Transferurile s-au făcut târziu și nu a existat de la început un triaj corespunzător, rapid. Era mai important ca sistemul sanitar să “dea bine”, să arate că se poate ocupa. Rezultatul? Moarte. Prietenii noștri au iesit din club pe picioare și au decedat răpuși de mizerie. S-a mințit enorm, criminal când s-a spus că spitalele au tot ce le trebuie. Nu existau nici măcar paturi pentru arși. Ale noastre erau atât de stricate și de vechi încât erau susținute cu cutii de ser fiziologic, aduse din depozit.
Ai întâlnit și oameni frumoși, care să îți aline suferința?
Îmi pare rău pentru cei care atunci și-au făcut treaba cât de bine au putut, în condițiile date. Câțiva medici, încât îi pot număra pe degete – excepții de la regulă, și personalul auxiliar – în speță, asistentele medicale. S-a muncit mult dar, din păcate, de prea multe ori, degeaba. De ce? Pentru că lupta nu s-a desfășurat în condiții corespunzătoare.
Acestor oameni puțini și fragili aș vrea să le mulțumesc. Asistentei de la sala de pansamente care îmi punea muzică și îmi spunea glume, încercând să îmi smulgă un zâmbet atunci când uitasem că mai pot exista bucurii pe lumea aceasta și asistentei de la sala de baie, care îmi cânta doine vechi în timp ce îmi spăla plăgile deschise, dureroase, cu glasul sugrumat de lacrimi. Ei sunt oamenii-excepție, pe care sistemul îi mănâncă de vii și îi îngroapă sub maldărul de incompetenți, auto-suficienți și iresponsabili.
Ai mai merge la concerte într-un loc asemănător?
Cred că o întrebare mai potrivită ar fi ce să facă aceia care nu au încotro, într-un fel? Există atât de mulți artiști, nu doar din underground, care urcă pe scenă în condiții nepotrivite, având promisiunea patronilor sau a organizatorilor că nu se va întâmpla nimic rău. Sunt convinsă că, în continuare, multe locații nu respectă regulile elementare de siguranță.
Cât despre mine, îmi este în cotinuare foarte greu să merg la orice concert fără să îmi vină în minte chipurile băieților din Goodbye To Gravity. Îi văd în toate formațiile care prestează live și mă doare sufletul. Nu acesta trebuia să fie destinul lor. Într-o lume dreaptă, acum ei și-ar fi pregătit piese noi și ar fi încheiat cu succes turneul pentru “Mantras of War”. Așa...mai e puțin și se face un an de când talentul lor a amuțit pentru totdeauna. E întuneric bezna în sala lor de repetiții și nu va mai fi niciodată lumină sau sunet acolo. La orice concert voi merge de acum încolo, îi voi purta cu mine in suflet, pe ei și pe prietenii mei pe care îi zăresc mereu în public, deși nu sunt decat închipuiri.
Continuă propoziția: Mi-aș dori să…
Mi-aș dori să rescriu povestea acelei seri, așa cum ar fi avut ea loc într-o Românie sănătoasă și nebântuită de corupție, superficialitate, minciuna și cinism de cea mai joasă speță.
Cum te-a schimbat această experiență? Când te privești în oglindă, ce vezi?
De aproximativ un an, eu am o altă viață. Am ieșit din spital un nou-născut de 28 de ani. Nu puteam să mănânc singură, să mă îmbrac, să mă spăl sau să ies pe stradă. Am învățat din nou să scriu și să îmi leg șireturile. Și va trebui să învăț din nou să trăiesc pentru că momentan, existența mea este suspendată și frântă între intervenții chirurgicale și proceduri de recuperare.
Când mă uit în oglindă văd pe altcineva. Este o față care are pe trup semnele unei tragedii a cărei poveste va continua să își șoptească adevărul și după ce anii îi vor estompa, cât de cât, urmele. Sper doar să aibă puterea să transforme cicatricile sufletești într-o hartă către o lume mai bună.
Citeşte continuarea materialului despre Alexandra Furnea realizat de Ana Maria Iwada pe a1.ro.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰