Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comoară veche de 3000 de ani, descoperită în Bistrița (Video)

Relaxarea restricţiilor a fost o veste bună şi pentru pasionaţii de arheologie. Oamenii n-au pierdut timpul şi au ieşit la vânătoare de comori.

de Redactia Observator

la 17.06.2020 , 17:39

  • Doi bistriţeni au avut noroc.
  • Au descoperit o comoară veche de 3000 de ani.

Este vorba despre mai multe obiecte din bronz. Şi pentru că vorbim de oameni pasionaţi de istorie, aceştia au predat obiectele unui muzeu şi nici măcar nu au cerut recompensa de 30 % din valoarea estimată a comorii.

Cei doi arheologi amatori îşi petrec majoritatea timpului liber în natură. Cu detectorul de metale în mână, oamenii caută crâmpeie de istorie. Acum, au avut noroc.

Ioan Mutrescu, arheolog amator: Mă bucur pentru că le-am găsit. Pentru că am dus ceva muzeului, am dat ceva ce mulţi n-ar fi dat şi n-ai cum să le găseşti decât cu aparatul ăsta. 

Vezi și

Nicolae Buzea, arheolog amator: Satisfacţie că-i un obiect de atâta timp care l-am găsit noi pentru că pădurea n-a avut o locaţie istorică sau ceva. 

Obiectele din bronz - vechi de 3.200 de ani - au fost descoperite pe un deal, la doar câţiva kilometri de Bistriţa.

Prof George Marinescu, director Muzeul Bistrita: Este vorba despre un depozit de unelte compus din 6 piese, de două tipuri. Topoare, aşa numitele topoare de tip celt şi un alt tip de topoare, topoare cu aripioare mediane. 

Nu este pentru prima dată când cei doi bistriţeni fac descoperiri importante.

Ioan Mutrescu, arheolog amator: Am mai găsit monede din anul 1200.180 pe care le-am predat la muzeu. Deci lucruri care ţin de patrimoniu, le predăm la patrimoniu. 

Micul tezaur va fi expus şi el în Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, iar arheologii amatori nu au cerut nicio recompensă după descoperire, pentru că.

Ioan Mutrescu, arheolog amator: E o satisfacţie enormă să pui mâna, eu să ating un obiect de 3.200 de ani, nu are nimeni ocazia asta. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Comoară veche de 3000 de ani, descoperită în Bistrița (Video)