Controale și amenzi la Cluj Napoca pentru nerespectarea regulilor de distanţare socială
Creşterea numărului de îmbolnaviri cu noul coronavirus a pus autorităţile pe jar. La Cluj-Napoca, spre exemplu, pentru a preveni răspândirea comunitară a virusului, oamenii legii au făcut o razie şi au verificat modul în care se respectă regulile de protecţie impuse în pandemie.
- Bilanţul controlului care a durat trei ore nu este deloc de neglijat.
- Controale vor mai fi şi în zilele următoare.
Terase, localuri, administratori şi clienţi - nimeni nu a scăpat neverificat, iar ca orice control, evident, s-a încheiat cu amenzi usturătoare.
Zeci de poliţişti şi jandarmi au împanzit, azi-noapte, strada Piezișă din Cluj-Napoca, locul principal de distracţie al tinerilor.
Speriaţi de numărul mare de cazuri din ultima perioadă, oamenii legii au vrut să verifice modul în care cei veniţi la terase respectă regulile în pandemie.
În mare parte oamenii au fost precauţi şi au păstrat distanţa între ei. Unii, însă, ameţiţi de aburii alcoolului au fost deranjaţi de control, deşi nu purtau mască de protecţie.
Totul s-a întâmplat sub privirile celor care nu au mai prins loc pe terasa, dar aşteptau în strada să se elibereze unul.
Bilanţul controlului care a durat trei ore nu este deloc de neglijat. Controale vor mai fi şi în zilele următoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰