Copil captiv de nouă ore într-un puț de 20 de metri! Ca să îl ţină în viaţă, pompierii i-au pompat oxigen şi aer cald
De nouă ore, într-un sat din Teleorman, un copil de doar un an şi opt luni supravieţuieşte miraculos într-un puţ de 20 de metri adâncime, în timp ce zeci de pompieri cu autospeciale de descarcerare şi un spital mobil încearcă să-l scoată la lumină. Băiatul se juca cu sora lui mai mare în curtea casei.
De nouă ore, într-un sat din Teleorman, un copil de doar un an şi opt luni supravieţuieşte miraculos într-un puţ de 20 de metri adâncime, în timp ce zeci de pompieri cu autospeciale de descarcerare şi un spital mobil încearcă să-l scoată la lumină. Băiatul se juca cu sora lui mai mare în curtea casei.
A vrut să bea apă din fântână, dar a alunecat. Ca să îl ţină în viaţă, pompierii i-au pompat oxigen şi aer cald. Însărcinată în 9 luni, mama copilului a intrat în stare de şoc şi a fost dusă de urgenţă la spital.
Sunt clipe terifiante în Balta Sărată. Zecile de salvatori luptă pentru a-l salva pe băiat din puţul adânc de 20 de metri. Cântăresc toate variantele şi aleg abordarea directă.
Încearcă să folosească o coardă cu ajutorul căreia să-l ridice pe copil. Fără succes. Diametrul tubului are 30 de centimetri - mult prea îngust pentru o astfel de intervenţie.
Alarma s-a dat puţin după ora 10. Băiatul de 1 an şi 8 luni se juca în curte, alături de sora lui mai mare. La un moment dat, s-a apropiat de fântâna din curte. Ar fi încercat să bea apă, dar a alunecat.
S-a prăbuşit pe pompa de apă din puţ, la o adâncime de 16 metri.
După mai multe încercări eşuate de a-l scoate pe băiat din fântână, salvatorii cheamă în ajutor două excavatoare. Echipa de intervenţie încearcă planul B. Vor să sape în jurul fântânii, ca mai apoi să poată ajunge la băiat, pe sub pământ.
Între timp, mama lui, gravidă în 9 luni, intră în stare de şoc şi este dusă de urgenţă la spitalul din Roşiori de Vede.
Pompierii au reuşit să introducă o cameră video în puţ, iar doctorii monitorizează ritmul cardiac al băiatului. Vestile nu sunt deloc bune.
Intervenţia este preluată de prim-adjunctul de la Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă.
Sunt zeci de salvatori la faţa locului, mai multe ambulanţe, un spital mobil şi un elicopter pregătit să-l ducă pe micuţ la spital. Deşi este încă în viaţă, starea băiatului se înrăutăţeşte. Respiră tot mai greu şi nu mai reacţionează în niciun fel.
Timpul este acum cel mai mare duşman.
Un excavator mai performant este adus în Balta Sărată. Salvatorii speră să ca, ajutaţi de utilaj, să-l poată salva pe băiat.
Între timp, lucrează şi la o altă variantă de salvare. Un dispozitiv experimental cu ajutorul căruia să-l poată ridica pe copil. Spaţiul îngust nu le permite însă echipelor de invervenţie să folosească aparatul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰