Creatorii de modă s-au specializat în măști de protecție personalizate
Magazinele s-au închis, comenzile în materie de piese vestimentare au scăzut, însă creatorii de modă se adaptează vremurilor. Iar în pandemie, fac măşti de protecţie personalizate.
- O mască de protecție personalizată costă între 30 și 160 de lei.
- La crearea măștilor se pot folosi materiale speciale.
Magazinele s-au închis, comenzile în materie de piese vestimentare au scăzut, însă creatorii de modă se adaptează vremurilor. Iar în pandemie, fac măşti de protecţie personalizate. Din mătase naturală, cu aplicaţii din perle sau cristale swarovski, măştile împotriva coronavirusului devin un accesoriu tot mai căutat.
Pandemia schimbă şi moda. În atelierele buticurilor, mâinile dibace ale croitoreselor nu stau locului o clipă. În loc de colecţiile de primăvară, acum pregătesc măşti de protecţie. Şi nu unele obişnuite.
În acest atelier, există serii limitate de măşti, confecţionate din materiale aduse din Franţa. Pentru o astfel de colecţie, nu se realizează mai mult de 10 măşti cu acelaşi model.
Împătimiţii modei se pot bucura, aşadar, nu doar de protecţie, ci şi de un accesoriu în ediţie limitată. Pe care îl pot purta în funcţie de ţinutele alese.
Iar designerii se adaptează celor mai pretenţioase cerinţe.
Şi nici domnii nu sunt neglijaţi.
Producţia de măşti e şi mai mare de când autorităţile au recomandat oamenilor să nu iasă din casă fără ele.
În funcție de materialul folosit și de modelul ales, prețurile măştilor pornesc de la 30 și pot ajunge până la 160 de lei. Este foarte important ca măştile textile să fie spălate şi călcate după fiecare utilizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰