Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criza din România, subiect de dezbatere în Parlamentul European (LIVE VIDEO).

O dezbatere pe tema justiției și a statului de drept în România are loc în Parlamentul European. Şedinţa de la Bruxelles a început la ora 10.00.

de Redactia Observator

la 03.02.2017 , 11:20

O dezbatere pe tema justiției și a statului de drept în România are loc în Parlamentul European. Şedinţa de la Bruxelles a început la ora 10.00.

UPDATE 10:23: Norica Nicolai, europarlamentar ALDE: "Asistăm la o încercare de răsturnare a unei puteri politice. Această ordonanţă este în acord cu Constituţia României. Bătălia corupţiei nu înseamnă bătălie selectivă, abuzivă. Salut faptul că nu vom avea o manipulare emoţională. Inclusiv DNA a fost înfiinţată prin ordonanţă de urgenţă. Nu putem să schimbăm o putere politică cu mijloace nelegitime."

Articolul continuă după reclamă

UPDATE 10:11: Discuţia a început cu o alocuţiune a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a lansat un apel către Guvernul român să nu “facă paşi în spate” în lupta anticorupţie şi să revizuiască Ordonanţa de Urgenţă privind codurile penale şi proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. El a subliniat că România merită politicieni care să lupte împotriva corupţiei.

Timmermans a început discursul evocând progresele făcute de România în ultimul deceniu în lupta anticorupţie, pe care le-a descris drept “spectaculoase”.

“Putem spune că România se află pe ultima sută de metri” în cursa de a face progresele ireversibile, a spus comisarul. “În acest context, este îngrijorător ce am văzut în ultimele zile. Ordonanţa de urgenţă şi proiectul de lege privind lupta împotriva corupţiei nu pot fi interpretate altfel decât un pas în spate de la progresele văzute în ultimele decenii”, a adăugat el, cerând Guvernului de la Bucureşti să revizuiască ceea ce a făcut, atât în privinţa Ordonanţei de Urgenţă, cât şi a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea.

“Cred că, la fel ca orice naţiune europeană, poporul român merită politicieni şi guverne care vor să lupte împotriva corupţiei”, a atras atenţia vicepreşedintele Comisiei.

“Am văzut protestele, am văzut îngrjorarea exprimată de sistemul judiciar. Lăsaţi-i să îşi termine treaba, pentru a putea spune că progresele sunt ireversibile”, a adăugat el.

Oficialul a explicat că Executivul UE este interesat direct de situaţia din ţara noastră, pentru că afectează alocarea de fonduri UE în România.

“Vom analiza proiectul de lege şi aceste chestiuni, dar astăzi, este foarte important să transmit un mesaj politic Guvernului român: nu întoarceţi spatele acestor progrese, nu mergeţi iîn sens opus, continuaţi, mergeţi pe acest drum, chiar dacă uneori este dureros, o faceţi pentru populaţia voastră. Toţi românii merită o ţara fără corupţie”, a insistat Timmermans.

“România trebuie să îşi ia locul în rândul ţărilor UE fără a fi privită diferit, din niciun punct de vedere. Pentru a-şi îndeplini visul, trebuie să scape de corupţie. Este aproape în punctul în care evoluţia sa este ireversibilă. Deci vă rog, transmit Guvernului român, nu faceţi paşi în direcţia opusă”, a încheiat el.

Dezbaterea care are ca temă situaţia României are loc în cadrul minisesiunii plenare a Parlamentului European din 1-2 februarie.

În cursul zilei de miercuri, grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) a solicitat o dezbatere în plenul PE pe tema situației din România, la cererea delegației României din PPE care s-a pronunțat împotriva conținutului și a modalității prin care au fost trimise în legislativul de la București cele două ordonanțe care modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

'Ceea ce se întâmplă în România este împotriva statului de drept. Se diluează lupta împotriva corupției. Este inadmisibil să existe o asemenea atitudine a unui guvern UE. La cererea noastră grupul PPE a solicitat astăzi (miercuri) o dezbatere în plenul Parlamentului European', se menționa într-un comunicat al delegației române în PPE. 'Susținem totodată demersurile președintelui României precum și ale CSM pentru restabilirea principiilor statului de drept', mai arăta textul comunicatului. 

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Criza din România, subiect de dezbatere în Parlamentul European (LIVE VIDEO).