Cum depăşim problemele de cuplu
"Dragostea durează trei ani" este titlul unei cărţi care, ulterior, a devenit piesă de teatru! Cu toate acestea, sunt o grămadă de cupluri care rezistă zeci de ani, fără să aibă niciun conflict. Toată lumea şi-ar dori să aibă relaţia lor, numai că, în spatele armoniei, ar putea exista altceva.
"Dragostea durează trei ani" este titlul unei cărţi care, ulterior, a devenit piesă de teatru! Cu toate acestea, sunt o grămadă de cupluri care rezistă zeci de ani, fără să aibă - aparent - niciun conflict. Toată lumea şi-ar dori să aibă relaţia lor, numai că - în spatele armoniei - ar putea exista altceva. O imensă nefericire, care a devenit o a doua natură a respectivei perechi. Bineînţeles, nu e obligatoriu să fie aşa. Totuşi, dacă simţiţi că relaţia dumneavoastră de cuplu nu mai funcţionează aşa cum trebuie, există tot felul de modalităţi de a o repune pe făgaşul bun.
Sunt foarte multe motive pentru care oamenii rămân într-o relaţie, deşi sunt nefericiţi. Unii speră că totul se va îmbunătăţi pe parcurs. Alţii, din teama de a nu rămâne singuri. Şi mai există şi categoria celor care sunt prea comozi ca să caute altceva. Trist este atunci când oamenii nu îşi dau seama că sunt într-o relaţie în care sunt profund nefericiţi.
Însă relaţiile se menţin făcând eforturi. Nu vorbim despre ceva foarte greu. Ajunge să vă întrebaţi partenerul cum i-a fost ziua şi să-l ascultaţi atunci când începe să vă povestească. Dar lipsa comunicării nu e singurul motiv care poate duce la despărţire.
Surprinzător, dar lipsa certurilor în cuplu nu este un semn de armonie.
Însă, dacă ajungeţi la concluzia că, indiferent de eforturile făcute, relaţia chiar nu mai poate funcţiona, este mai bine să renunţaţi. Nimeni nu merită o viaţă întreagă de nefericire.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰