Daniel Ciobanu avea plămânii distruşi din cauza fumului inhalat
Daniel filma concertul din Colectiv. Era prezent trup şi suflet. Cum făcea mereu când avea o cameră de filmat în mână. Era rocker şi se mândrea cu asta. Şi muzician, pentru că avea trupa lui, numită "Prea Târziu"
Daniel filma concertul din Colectiv. Era prezent trup şi suflet. Cum făcea mereu când avea o cameră de filmat în mână. Era rocker şi se mândrea cu asta. Şi muzician, pentru că avea trupa lui, numită "Prea Târziu"
Opt ani au fost împreună. La bine. Şi la rău. În Colectiv, Daniel filma concertul. Ca de obicei, Laura era cu el. Din flăcări, au ieşit cu trupurile rănite de foc. El, ars pe jumătate din corp. Ea, cu arsuri de gradul 3 pe mâini.
Înainte ca Daniel să se stingă, Laura a mers la Terapie Intensivă să îi fie aproape. Şi să îi vorbească, prin uşa întredeschisă.
Daniel a murit seara trecută la Spitalul de Arşi. Era şi el muzician, chitarist în trupa "Prea Târziu". Compunea şi textele. Iubea rock-ul vechi, chitara, pianul şi camera de filmat. La concertul din Colectiv, căuta cadrele perfecte, aproape de scenă.
Pe pagina de facebook a trupei lui Daniel, colegii şi fanii i-au lăsat mesaje.
"Am cântat şi am repetat în cele mai ciudate şi improprii locaţii. Cântam pe scene improvizate sau pur şi simplu în ploaie. Pentru că iubeam şi iubim muzica. Pentru că ne înţelegeam din priviri şi nimic, nimic nu era prea greu pentru noi."
Luna viitoare, Daniel ar fi făcut 40 de ani. Era tată pentru doi copii. Şi singurul la părinţi. Trebuia transferat în Israel, dar plămânii distruşi din cauza fumului inhalat l-au oprit în ţară.
Astăzi, şi familiile lui Alexandru Chelba şi Ionuţ Maior au mers la IML să le ridice trupurile neînsufleţite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰