Video De ce ne uităm cu nostalgie la vacanţele copilăriei. Sociolog: Împrumutăm starea emoţională de altădată

Mihaela Călin: Cât de importante sunt aceste amintiri pe care le creăm în vacanțele de vară?

Antonio Amuza: Există și un concept nou, apărut prin 2012, anemoia, care vorbește despre nostalgia celor care nu au trăit vremurile de altădată și pur și simplu împrumută lucrurile de acolo. De ce suntem nostalgici? Pentru că nu trăim două copilării distincte, de fapt, ci încercăm să împrumutăm starea emoțională de altădată. De asta ne uităm cu bucurie în urmă cu 30-40 de ani, pentru că, de fapt, ne regăsim pe noi într-un alt context socio-cultural și economic, iar lucrurile pot ajunge să fie foarte diferite în acel moment – o capsulă a timpului, pierdută cumva în amintirile noastre.

Mihaela Călin: Văd părinți care privesc cu nostalgie către vacanțele noastre, când aveam mult mai puțin de ales. Mergeam la țară, era foarte simplu. Văd părinți copleșiți care văd asta ca pe un lucru negativ. De ce?

Antonio Amuza: Este o societate de consum, de hiperconsum. Avem foarte multe alegeri în fața noastră, iar decizia noastră devine atât de complexă, încât viața în sine este o sumă de decizii luate în fiecare zi. Pe de o parte, acest capitalism ne influențează și îl regăsim și în modul în care ne umplem timpul. Apoi este și o formă de compensare a anumitor părinți care, din lipsă de timp, se concentrează pe carieră și nu mai au timpul necesar pentru a fi alături de copiii lor. Realizează asta și atunci simt nevoia să compenseze printr-un program foarte strict, în care umplu, așa cum lucram odinioară cu calculatoarele și instalam tot felul de software-uri, tot așa își privesc unii părinți copiii: ca pe un device pe care încarcă foarte multe activități. Mie îmi sună înfricoșător, pentru că se pierde acel moment de tihnă în care ești tu cu tine, copil fiind.

Mihaela Călin: Copiii spun că se plictisesc. Să-i mai lăsăm?

Antonio Amuza: Este foarte bine să se plictisească, să se regăsească și, de fapt, să se găsească poate pentru prima dată, pentru ca mai târziu să fie nostalgici.

Mihaela Călin: Oamenii spun că, de la o generație la alta, lucrurile parcă sunt mai triste, mai goale. Din punct de vedere sociologic, așa se întâmplă? De la o generație la alta nu câștigăm chiar nimic?

Antonio Amuza: N-aș spune asta, pentru că, de fapt, este o problemă generațională privită un pic diferit. De ce le spunem generația nativilor digitali? Pentru că așa s-au născut, cu tableta în brațe. Este perfect normal să fie așa. De multe ori, această exersare a absenței telefonului din brațele copilului poate să fie o problemă mai târziu, pentru că acela este contextul în care crește și ar trebui și noi să ne adaptăm mediului în care îi plasăm pe copii în viață. În același timp, îmi pun problema: cum găsim acel echilibru? Și atunci mulți dintre noi devenim foarte critici, pentru că sunt lucruri care ne scapă de sub control și de aceea devenim atât de pesimiști în legătură cu ceea ce ne înconjoară și cu viața copiilor noștri, pentru că noi suntem cei mai puțin adaptați acelui context și nu știm neapărat ce repere să aplicăm acolo.

Mihaela Călin: Ce faceți dumneavoastră în vacanță cu familia?

Antonio Amuza: Cel mic are 5 ani și a spus că trebuie să ne întoarcem la plajă. Până la urmă, vedem. Cred că o să negociem împreună, pentru că asta îi dezvoltă și niște competențe noi.