Video Decorul de poveste din filmele de Crăciun, acum la îndemâna tuturor. Ce oferte au firmele specializate
Decorul de poveste din filmele de Crăciun e acum la îndemâna tuturor. Dacă n-aveţi timp să vă ocupaţi personal, vă pot ajuta firme specializate. De la mese festive cu lumânări parfumate, până la aranjamente pentru întreaga casă sau grădină, există specialişti care se pot ocupa de tot
Crăciunul e despre bucuria de a fi înconjurat de oameni dragi. Iar masa din zi de sărbătoare e unul din puţinele momente din an în care familii împrăştiate prin lume reuşesc să se adune în acelaşi loc. Tocmai din acest motiv, masa de Crăciun trebuie să arate special. Dacă nu vă pricepeţi, lăsaţi totul în grija specialiştilor.
Dhaniel Nora, florist: Noi avem pe site un kit de decor al mesei de Crăciun. Primeşti acestă ghirlandă superbă, lumânări, şervete, pahare, tacâmuri. Cumva cele mai ieftine sunt în jur de 200 de lei, iar cele mai scumpe până la o mie şi ceva de lei. Iar când zic cele mai scumpe mă refer la kit-urile de 6 persoane, cu tacâmuri, pahare, absolut tot.
Un Crăciun de poveste costă bani
Iar dacă am rezolvat cu masa, e clar că trebuie să avem grijă şi de casă şi grădină, dacă e cazul. De la an la an, tot mai mulţi români aleg să îşi decoreze casa şi grădina pentru sărbătorile de iarnă. Dacă vreţi să impresionaţi, e nevoie de un buget pe măsură.
- Masa de Crăciun goleşte buzunarele românilor. Carnea de porc, sarmalele şi cozonacul se scumpesc şi cu 25%
- Târgul de Crăciun revine în acest an şi la Sibiu. Pregătirile pentru deschidere au ajuns pe ultima sută de metri
- Vacanţe Crăciun 2021. Destinaţiile exotice, preferate de români în perioada sărbătorilor de iarnă
Carmen Ioniţă, manager magazin decoraţiuni: Bugetele românilor se învârt între 3.000 de lei şi 10.000 de lei. Ca să poţi face un astfel de decor, trebuie să începi cu 10.000 de lei şi treuie să te opreşti pe la 50.000 de lei. O sufragerie costă între 1.000 şi 1.500 de euro, cu tot cu brad inclus.
Dar odată făcută investiţia, decorul poate fi folosit ani la rând. Cine se plictiseşte repede, însă, şi nici nu vrea să facă prea multe investiţii în decoraţiuni, poate să aleagă o şedinţă foto specială, de pe urma căreia să rămână cu amintirea unor sărbători de vis.
Carmen Ioniţă, manager magazin decoraţiuni: 100 de lei pentru 30 de minute. Nu ai nevoie de mai mult de 30 de minute ca să îţi faci fotografii. Avem şi fotograf profesionist, dar aşa costă 600 de lei.
Cei care vor să se ocupe singuri de înfrumuseţarea casei de Crăciun trebuie să se înarmeze cu răbdare şi să-şi facă timp pentru cumpărături în magazinele de profil.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰