Dintr-o eroare, o firmă a ajuns să taie copacii care nu trebuie, în Măgurele
Albia unui râu din Ilfov este defrişată de o firmă de mobilă care are, de fapt, drept de exploatare în centrul oraşului Măgurele.
Albia unui râu din Ilfov este defrişată de o firmă de mobilă care are, de fapt, drept de exploatare în centrul oraşului Măgurele. Autorităţile ridică din umeri şi spun că este o eroare. De câţiva kilometri. Localnicii se tem că vor fi loviţi de inundaţii, când toţi arborii vor fi puşi la pământ. Dar fac degeaba nenumărate sesizări.
Aceasta este soarta tuturor copacilor care au crescut pe malul râului Ciorogârla, la marginea oraşului Măgurele. Arborii sunt puşi la pământ de o firmă care a susţine că a obţinut legal dreptul de a exploata zona.
Pentru această defrişare, reprezentantul firmei se grăbeşte să arate documentele care îl avantajează. Unul singur lipseşte: chiar cel care ar arăta zona unde are dreptul să taie copacii.
Dacă introducem coordonatele GPS, harta ne va indica un parc din mijlocul oraşului Măgurele. La doi kilometri de zona unde se defrişează în acest moment. Şi, dacă sunteţi atenţi, în acest parc nu se taie nici un copac.
Dar autorităţile nu par deranjate de această eroare.
"Precizăm că schița parchetului este corectă, însă în decursul timpului s-au înregistat mai multe situații în care coordonatele GPS introduse în teren să sufere mici abateri față de coordonatele normale", se arată în comunicatul de presă emis de Romsilva.
Constantin Braşoveanu - localnic: "Toată zona respectivă reprezintă o zonă de protecţie naturală, atât în faţa vântului cât şi în situaţiile în care volumul de apă se măreşte, toată zona protejează casele care se află în spatele acestei păduri. Materialul lemnos căzut în albia râului poate bloca destul de uşor."
Localnicii se simt fără apărare în faţa vijeliilor şi a inundaţiilor, în timp ce lemnul pleacă spre o fabrică de mobilă. Primăria din Măgurele ridică şi ea din umeri.
Localnicii au făcut sesizări şi la Garda Forestieră, Garda de Mediu, Poliţia Locală şi Apele Române. Şi aşteaptă reacţii înainte ca toţi copacii să fie doborâţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰