Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doctorii ar putea fi obligaţi să stea în gărzi de 48 de ore. Mai mult decât orice angajat din România

Doctorii ar putea fi obligaţi să stea în gărzi de 48 de ore. Ar munci mai mult decât orice angajat din România, transmit sindicatele din Sănătate.

de Redactia Observator

la 25.11.2017 , 22:01

Ar munci mai mult decât orice angajat din România, transmit sindicatele din Sănătate. Nu doar că programul i-ar duce pe mulţi la epuizare, dar nici ceea ce şi-ar dori Guvernul să obţină nu s-ar realiza. Ar rămâne, de fapt, mai puţin medici. Obosiţi şi cu acelaşi salariu.

Teoretic, în România un medic lucrează 35 de ore pe săptămână. Dar niciodată nu se respectă programul.

Urgenţele nu aşteaptă, doctorii sunt chemaţi pentru gărzi suplimentare. Creşterea timpului petrecut în spitale, la 48 de ore săptămânal, ar putea bloca sistemul. Şi tot mai mulţi să-şi dorească să plece peste hotare. 

Vezi și

Doctor Victor Ioniţă, preşedintele sindicatelor independente al medicilor din Buzău: "Înseamna 180 de ore pe luna si nicio alta categorie de salariati din lumea asta nu lucreaza atat incontinuu. Peste aceste ore se adauga orele de garda pe care le facem. Înca vreo 150 de ore de activitate. Este de nesuportat.

În luna mai, doctoriţa Anca Marinescu de la spitalul de urgenţe din Buzău murea din cauza unui infarct. Oboseala de la serviciu ar fi răpus-o, spuneau atunci colegii ei.

Sindicaliştii din Sănătate atrag atenţia că medicii nu sunt roboţi. Ei trebuie să salveze oameni, să fie tot timpul lucizi şi să aibă timp şi să se pregătească într-un domeniu în care  apar mereu inovaţii. 

Eleodor Cârstoiu, Preşedinte Promedica: "Daca acest text de lege va trece in aceasta forma ambigua iar managerii vor obliga medicii sa lucreze 48 de ore pe staptamana, exista justitie in Romania. Este evident ca angajatorul va fi dat in judecata."

Medicii sunt nemulţumiţi şi că salariul în cazul noilor gărzi va fi acelaşi ca cel de acum şi nu mărit, odată cu intrarea în vigoare a Legii Salarizării. 

Un alt proiect aflat în Parlament vorbeşte despre schimbarea vârstei de pensionare. Doctorii ar urma să se retragă din activitate la 67 de ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Doctorii ar putea fi obligaţi să stea în gărzi de 48 de ore. Mai mult decât orice angajat din România