Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi soți din Dorohoi au intrat în pivnița unde țineau mustul și nu au mai ieșit. Medicii i-au găsit lați pe jos

Doi soți din Dorohoi, trecuți de 60 de ani, au fost la un pas de moarte, după ce au intrat în beciul unde au pus mustul la fermentat. 

de Cornel Preda

la 08.10.2020 , 16:53

Doi soți au fost scoși inconștienți de salvatori din pivnița unde au pus mustul la fermentat Doi soți au fost scoși inconștienți de salvatori din pivnița unde au pus mustul la fermentat - Profimedia Images / IGSU Botoșani
  • Rudele celor doi, care se aflau în vizită, au sunat după ajutor
  • Conform medicilor, nu toți oamenii știu despre pericolul din timpul fermentării mustului

Cei doi primiseră vizita unor rude, iar la un moment dat soția a plecat să aducă ceva din beci. Pentru că nu s-a mai întors în casă, bărbatul s-a dus să o caute. Dar nici acesta nu s-a mai întors, astfel că rudele au sunat după ajutor, realizând care ar putea fi pericolul.

Misterul dispariției a fost elucidat de două echipaje de la ISU Botoșani, care i-au găsit pe cei doi în beci, căzuți pe jos.

Cele două persoane, cu vârste de 60, respectiv 64 de ani, au fost scoase de către echipajele de prim ajutor care, după ce le-au administrat oxigen, le-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, a transmis IGSU.

Articolul continuă după reclamă

Conform cercetărilor efectuate la fața locului, cei doi soți s-au intoxicat, cel mai probabil cu dioxid de carbon.

Mustul pus la fermentat, pericol de moarte

Conform IGSU, nu toți oamenii știu despre pericolul din timpul fermentării mustului. 

Butoaiele, depozitate în beciurile care nu au căi de aerisire, sunt un adevărat pericol. Doar câteva minute de inhalare a dioxidului de carbon pot fi fatale.

Efectele asupra organismului sunt cauzate de reducerea cantităţii de oxigen în spatiile închise în care fermentează vinul. Dioxidul de carbon rezultat în urma fermentaţiei alcoolice este imposibil de distins. El nu are miros sau culoare, iar în câteva minute poate deveni fatal.

Pentru evitarea tragediilor, îndemnul nostru este ca oamenii să fie mult mai prudenţi. Procesul de fermentare trebuie să se realizeze în spaţii deschise sau bine aerisite. Dacă fermentarea se produce în spații închise, este interzisă intrarea fără o aerisire corespunzătoare a locației respective”, spun cei de la IGSU.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Doi soți din Dorohoi au intrat în pivnița unde țineau mustul și nu au mai ieșit. Medicii i-au găsit lați pe jos