Antena Meniu Search
x

Dragnea, despre sărbătorirea zilei sale de naștere în seara comemorării victimelor de la Colectiv

Liviu Dragnea a declarat luni că a cerut premierului să prelungească şi pentru 2018 finanţarea de la buget pentru tratamentele supravieţuitorilor din Colectiv.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni seară că a cerut premierului să prelungească şi pentru 2018 finanţarea de la buget pentru tratamentele supravieţuitorilor din Colectiv.

Afirmaţia sa a venit în contextul în care a fost întrebat în legătură cu faptul că la Clubul Floreasca ar fi urmat să fie sărbătorit cu ocazia zilei sale de naştere, în timp ce la Colectiv sunt comemorate victimele incendiului care a avut oc în urmă cu doi ani.

"Am cerut premierului şi bineînţeles că are aceeaşi opinie, ca în perioada următoare să adopte o ordonanţă prin care să se prelungească termenul în care bugetul de stat să poată să finanţeze cheltuielile necesare pentru tratamentele supravieţuitorilor de la Colectiv", a spus Dragnea, precizând că actuala ordonanţă este valabilă pentru 2016 şi 2017 şi că sunt necesare în continuare fonduri.

El a făcut acest anunţ după ce a fost întrebat în legătură cu faptul că mai mulţi colegi de partid ar fi urmat să îl sărbătorească luni seară.

Pe acelaşi subiect

„Nu a fost dată în cinstea zilei mele de naştere. Ziua mea a fost sâmbătă. În fiecare luni, cam în fiecare luni, colegii deputaţi sau colegii senatori se întâlnesc de obicei la Floreasca pentru socializare. S-au întâlnit şi astăzi. Înţeleg că este şi ziua lui Gabi Petrea. Ce aş vrea să remarc cu mâhnire este că şi acum după doi ani de zile se folosesc de moartea acelor copii", a adăugat Liviu Dragnea.

În cursul serii a circulat înformaţia conform căreia social-democraţii ar fi urmat să îl sărbătorească pe Dragnea. Fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache a fost şi interpelat de jurnalişti în legătură cu oportunitatea unui asemenea eveniment în seara în care sunt comemorate victimele din Colectiv, răspunsul său fiind: "Sunt două lucruri diferite". La insistenţele reporterilor, Iordache a comentat: "Păi asta e viaţa".

De altfel, pe platforma Corupţia Ucide fusese anunţată şi o manifestaţie în faţa Clubului Floreasca, anulată după ce s-a dovedit că Dragnea nu se află acolo.

"Dragnea a renunţat la petrecere. Nu ştim dacă s-a speriat de reacţii sau i-a venit gândul bun şi şi-a dat seama cât de nepotrivit ar fi fost un astfel de eveniment exact în seara comemorării pentru Colectiv. Cu toată sinceritatea, sperăm că a fost a doua variantă, pentru că asta ar însemna că i-a mai rămas un pic de umanitate", scrie pe pagina de Facebook Corupţia ucide.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Dragnea, despre sărbătorirea zilei sale de naștere în seara comemorării victimelor de la Colectiv