Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Drumurile radiale", marele plan pentru a elibera traficul din Bucureşti. Costă 700 milioane de euro şi ar fi gata în 7 ani

100 de kilometri de drumuri noi ar urma să lege Capitala de cele două centuri ale oraşului în mai puţin de 7 ani. Asta dacă e să ne luăm după declaraţiile oficialilor, ale căror planuri pentru şoselele numite ''radiale,'' sunt gata pe hârtie. Realitatea este însă că nu doar că nu avem măcar o centură finalizată, dar sunt multe alte investiţii care trebuie mai întâi terminate.

de Andreea Milea

la 02.11.2021 , 20:25

''E un proiect bun cine s-a gândit la el, nu ştiu dacă o să fie finanţare, dar noi nu avem apă caldă...Trebuie făcute multe..multe până la radiale!''

Zece drumuri noi ar urma să lege Bucureştiul de localităţile din zona metropolitană. Un proiect de 700 de milioane de euro, un parteneriat între Primăria Capitalei şi ministerul Transporturilor, care ar urma să relaxeze traficul sufocant. 

Concret, mai multe bulevarde din Bucureşti vor fi prelungite până la centura Capitalei şi mai apoi până la Autostrada A0. Arterele vor ajunge până în localităţile din jurul Capitalei. 

Vezi și

''Primăria Capitalei vrea să facă al doilea inel de centură cand ei nu l-au terminat pe primul... deci ce să mai spunem...''

Pe acelaşi subiect

''E jale. 

De câţi ani e aşa?

De câţi ani sunt eu şofer. Cel puţin 10 ani.''

Cel mai costisitor segment este cel care porneşte de la Bulevardul Poligrafiei

Cel mai scump drum radial este cel care porneşte de la Bulevardul Poligrafiei. Costul estimat pentru prelungirea lui este de peste 100 de milioane de euro. Pe lângă şosele radiale, la fiecare ieşire din oraş ar urma să fie câte o parcare supraetajată. Oficialii promit 23 de astfel de locuri unde şoferii îşi vor putea lăsa maşinile şi să ia mijloacele de transport în comun. 

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat: Aceste drumuri vor avea două benzi pe sens plus o zonă mediană de aproximativ 8 metri pentru dezvoltări ulterioare,  pentru realizarea de transport de masă gen tren uşor, metrou uşor sau tramvai. 

Deşi proiectul este în faza de prefezabilitate, Ministerul Transporturilor a avansat deja şi un termen de finalizare. 

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat: Cred că până în 2027-2028 ar putea fi finalizate pentru că noi în 2024-2025 finalizăm autostrada de centură a Capitalei. 

Oficialii cred că proiectul va reduce traficul din Bucureşti, însă specialiştii în infrastructură spun că noile drumuri nu sunt soluţia.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » "Drumurile radiale", marele plan pentru a elibera traficul din Bucureşti. Costă 700 milioane de euro şi ar fi gata în 7 ani