Antena Meniu Search
x

După scandalul de proporţii de la Omnia Turism, agenţiile de turism încă funcţionează ilegal

Dezastrul de la agenţia de turism Omnia e mai mare decât credeau autorităţile. 10.000 de români sunt păgubiţi.

Vezi și

Dezastrul de la agenţia de turism Omnia e mai mare decât credeau autorităţile. 10.000 de români sunt păgubiţi, iar în fiecare zi numărul lor creşte. Deşi au plătit 7 milioane de euro, oamenii vor primi înapoi, în cel mai bun caz, între 5 şi 8 euro. Adică nimic. Iar ţepele din turism continuă să apară. În exclusivitate, reporterii Observator demonstrează că există încă multe agenţii care, deşi închise de minister, vând vacanţe de mii de euro. 

10.000 de români au plătit în medie 750 de euro pentru un concediu vândut de agenţia de turism Omnia. Au rămas fără vacanţe, fără bilete de avion şi fără cazare, iar veştile rele continuă. "Paguba efectivă, sumele efectiv plătite sunt 7,4 milioane de euro. A fost o acţiune premeditată. Premeditat să facă o pagubă. Nu ştim exact unde sunt banii.", spune ministrul Turismului, Mircea Dobre.

Au controlat, iar în conturi au mai găsit doar 30.000 de euro. Agenţia de turism Omnia mai are o asigurare de 50.000 de euro în caz de faliment. Adică, în cel mai bun caz, despăgubirea ar putea fi 8 euro de persoană. Miilor de păgubiţi de la Omnia li se pot alătura, oricând, clienţii multor agenţii. Sunt cu sutele în toată ţara cele fără licenţă. Cum ar fi aceasta...

Reporter: Am văzut că aveţi foarte multe oferte pe site.

Pe acelaşi subiect

Agent: Aţi văzut oferta aceea cu 289 de lei pentru două nopţi? Aveţi acces la toate facilităţile.

E oferta primită de la o agenţie din Bucureşti. Angajatul ne convinge să plecăm de Revelion la Bran. Primim o factură proformă şi suntem rugaţi să ne grăbim spre bancă.

Oricine poate verifica dacă o agenţie funcţionează legal pe site-ul Ministerului Turismului. La fel au făcut şi reporterii Observator. Într-o oră, în faţa agenţiei ajungeau inspectorii Corpului de Control.

Reporter: Dânşii ne-au vândut astăzi un pachet turistic. E normal, e legal? Mergem şi o să verificăm.

Rezultatele controlului le spune chiar ministrul Turismului: "Şi-a schimbat sediul într-un an de 3-4 ori. Au încălcat legea şi vor primi o amendă contravenţională. Se consideră activitate ilegală. Încasarea respectivă este ilegală pentru că nu este autorizat! Imediat notificăm ANAF-ul şi Direcţia de Investigaţii Economice din cadrul MAI."

30.000 de lei e amendă primită de firmă, dar patronii se apără şi spun că totul este o neînţelegere, că urmau să mai depună câteva acte şi să îşi reprimească licenţa.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » După scandalul de proporţii de la Omnia Turism, agenţiile de turism încă funcţionează ilegal