Video Durerea ucrainencelor refugiate în România. Au văzut cu ochii lor cum arată moartea: "Mă simt foarte singură, mi-e dor să fiu cu toată familia"

"Ne-au îmbrăţişat şi ne-au spus: Aveţi grijă de voi". Aşa a început drumul Tatianei spre necunoscut, în ziua în care a înţeles că poate scăpa de război doar dacă fuge peste graniţă, cu copiii. A ajuns cu trenul în Bucureşti, la fel ca alte mii de ucrainence.

În Gara de Nord, refugiatele rămân câteva ore sau câteva zile, până când se decid încotro. Deşi sunt departe, gândul ucrainencelor este tot acasă. Îşi alină dorul şi îşi liniştesc temerile prin telefon. 

Soldat ucrainean: Mi-e dor de viaţa mea, de soţie şi de copii. Este groaznic. Din păcate, singurul lucru pe care-l pot face pentru ei este să le spun cât de mult îmi lipsesc. Sunt foarte departe de mine.

Sunt şi apeluri în Ucraina la care nu mai răspunde, însă, nimeni

De mai bine de o lună, refugiaţii aşteaptă să se poată întoarce la o viaţa normală. Un moment care încă pare departe.

Tatiana: În ziua în care am decis să plec, am pus câteva lucruri esenţiale în două genţi şi am fugit.

Alături îi sunt cei doi copii Alina şi Dima. Au văzut, cu ochii lor, cum arată moartea şi durerea. 

Alina: Am văzut cum zburau avioanele, oameni împuşcaţi, case distruse, bombe. Mă simt foarte singură, mi-e dor să fiu cu toată familia. Mi-e dor de casă.

Alina reuşeşte să vorbească rar cu cei de acasă. Familia ei care se ascunde prin buncăre de atacurile ruşilor găseşte cu greu semnal să o poată suna.

Tatiana: Când am ajuns în România, voluntarii mi-au dat o cartelă de telefon. Doar aşa am putut vorbi cu cei de acasă.

De la începutul războiului din Ucraina, în ţara noastră au intrat aproximativ jumătate de milion de refugiaţi. Cei mai mulţi au plecat spre alte ţări.  Circa 80.000 de persoane au rămas aici. Multe dintre ele sunt în tabere temporare sau în spaţii de cazare improvizate. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰