Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Efectul de "aur" pe care îl are cafeaua cu lapte asupra sistemului imunitar. Concluzia la care au ajuns cercetătorii din Danemarca

Consumul cafelei cu lapte are multe beneficii pentru sănătate. Un nou studiu realizat în Danemarca arată că o cafea cu lapte are un efect antiinflamator în corp, datorită combinaţiei de proteine şi antioxidanţi din această băutură, care dublează capacitatea celulelor sistemului imunitar de a lupta împotriva inflamaţiilor, relatează luni EFE şi neurosciencenews.com, citate de Agerpres.

de Redactia Observator

la 01.03.2023 , 11:13

Beneficiile neștiute ale cafelei cu lapte. Concluzia la care au ajuns cercetătorii din Danemarca Beneficiile neștiute ale cafelei cu lapte. Concluzia la care au ajuns cercetătorii din Danemarca - Profimedia Images

Când bacteriile, virusurile şi alte substanţe străine pătrund în organism, sistemul imunitar răspunde eliberând celule albe din sânge şi substanţe chimice cu efect protector, o reacţie numită inflamaţie, ce apare şi în cazul suprasolicitării tendoanelor şi muşchilor sau al unor afecţiuni precum artrita reumatoidă.

Antioxidanţii sau polifenolii, prezenţi în corpul uman, în plante, fructe şi legume, sunt utilizaţi în industria alimentară pentru încetinirea procesului de oxidare şi prelungirea duratei de valabilitate a alimentelor, însă ei sunt, de asemenea, sănătoşi pentru consum deoarece contribuie la reducerea stresului oxidativ din organism, care provoacă inflamaţii.

În pofida beneficiilor lor, se cunosc foarte puţine lucruri despre polifenoli. Un număr redus de studii au investigat ce se întâmplă atunci când polifenolii reacţionează cu alte molecule, cum ar fi proteinele din unele alimente.

Articolul continuă după reclamă

Acum, un nou studiu, realizat la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, a analizat efectul antiinflamator al combinării polifenolilor şi proteinelor, iar rezultatele s-au dovedit promiţătoare.

Pe acelaşi subiect

"Am arătat că atunci când un polifenol reacţionează cu un aminoacid, efectul său asupra celulelor imunitare în vederea inhibării inflamaţiei este sporit. Prin urmare, este evident de imaginat că acest cocktail ar putea avea şi un efect benefic asupra inflamaţiei la oameni", a explicat Marianne Nissen Lund, care a condus studiul.

Cercetarea a fost publicată luni în Journal of Agricultural and Food Chemistry.

Oamenii de ştiinţă au provocat inflamaţie artificială la nivelul celulelor imunitare

Oamenii de ştiinţă au provocat inflamaţie artificială la nivelul celulelor imunitare. Ulterior, unora dintre celule li s-au administrat doze diferite de polifenoli care au reacţionat cu un aminoacid, altele au primit doar polifenoli, în doze similare, iar un grup de control nu a primit nimic.

Cercetătorii au descoperit că celulele imunitare tratate cu combinaţia de polifenoli şi aminoacizi s-au dovedit de două ori mai eficiente în combaterea inflamaţiei comparativ cu celulele cărora li s-au adăugat doar polifenoli.

Studiile anterioare ale acestei echipe au demonstrat că polifenolii se leagă de proteinele din produsele din carne, lapte şi bere. Pentru acest studiu, cercetătorii au testat dacă moleculele se leagă între ele şi atunci când cafeaua este amestecată cu lapte (cafeaua conţine polifenoli, iar laptele este bogat în proteine).

Citește și:

"Rezultatul nostru arată că reacţia dintre polifenoli şi proteine are loc şi în "latte" (cafea cu lapte, n.a.) pe care l-am studiat. De fapt, reacţia are loc atât de rapid încât a fost dificil să o evităm în oricare dintre alimentele pe care le-am studiat", a explicat Marianne Nissen Lund. Cercetătoarea este convinsă că această reacţie şi efectul antiinflamator potenţial benefic apare şi în cazul combinării altor alimente proteice cu fructe sau legume, bogate în antioxidanţi.

Industria şi comunitatea oamenilor de ştiinţă, care cunosc avantajele polifenolilor, studiază modul în care pot fi adăugate cantităţile potrivite de polifenoli în alimente pentru a obţine cea mai bună calitate. "Deoarece oamenii nu absorb atât de mulţi polifenoli, numeroşi cercetători studiază modul în care aceştia pot fi încapsulaţi în structuri proteice care să le îmbunătăţească absorbţia în organism. Această strategie are şi avantajul de a spori efectele antiinflamatorii ale polifenolilor", a conchis cercetătoarea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Efectul de "aur" pe care îl are cafeaua cu lapte asupra sistemului imunitar. Concluzia la care au ajuns cercetătorii din Danemarca