Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ELCEN: Avaria de la CET București Sud a fost reparată

ELCEN anunţă că avaria de la CET București Sud a fost reparată, iar echipamentul a fost readus în funcțiune în condiții de siguranță, conform procedurilor tehnice în vigoare.

de Redactia Observator

la 06.01.2026 , 16:44

ELCEN: Avaria de la CET București Sud a fost reparată CET Bucureşti SUD

Potrivit ELCEN, incidentul tehnic recent nu a reprezentat o avarie majoră, ci o situație gestionată în limitele de siguranță ale unui sistem energetic vechi, aflat sub o presiune tehnică ridicată. Compania spune că pe durata indisponibilității temporare a acestui grup energetic ELCEN nu a întrerupt niciun moment livrarea agentului termic către rețeaua de termoficare. CET București Sud a funcționat în permanență cu cazanul de abur nr. 3, turbina de abur nr. 3 și două cazane de apă fierbinte, asigurând continuitatea producției de energie termică.

Temperatura furnizată redusă

Ca urmare a acestei configurații, temperatura agentului termic livrat de ELCEN a fost mai redusă decât nivelul solicitat de operatorul rețelei de termoficare-Termoenergetica. În consecință, temperatura cu care a ajuns apa în calorifere sau la robinetele din locuințe a fost mai scăzută, însă fără impact major asupra consumatorilor, din prisma activității ELCEN. Totuși, facem următoarea precizare importantă: ELCEN livrează agentul termic până la limita centralei, de unde acesta este preluat și distribuit către consumatori de Termoenergetica.

Articolul continuă după reclamă

O mare parte din apa care pleacă din CET se pierde în pământ prin conductele vechi ale Termoenergetica. Aceste pierderi afectează furnizarea agentului termic la consumatori. Dacă agentul termic livrat de ELCEN chiar și la temperaturi mai scăzute ar fi distribuit de Termoenergetica exact așa cum îl primește, disconfortul termic resimțit la consumatori nu ar fi unul major.

În acest context, este important de subliniat că eventualele zone în care furnizarea căldurii sau a apei calde a fost sau este încă sistată, nu au nicio legătură cu activitatea ELCEN, ci țin de funcționarea și starea rețelei de termoficare operată de Termoenergetica.

Clarificări detaliate

Subliniem că exploatarea instalațiilor din CET București Sud se desfășoară în prezent într-un context tehnic dificil, influențat și de regimurile hidraulice din sistemul de termoficare operat de Termoenergetica, ce impun un regim de operare diferit față de parametrii normali de exploatare în CET.

Față de perioada similară a anului trecut, CET București Sud funcționează cu un debit de apă de adaos semnificativ mai mare, dublu peste nivelurile uzuale.

Menționăm că ELCEN este nevoită in continuare sa furnizeze apă de adaos din toate centralele sale pentru a suplini pierderile din rețeaua de termoficare. Concret, adaosul de apă livrat de ELCEN este determinat în mod direct de starea tehnică a rețelei de termoficare care prezintă pierderi din cauza coroziunii, a fisurilor și avariilor frecvente.

Reamintim că aproape 40% dintre blocurile branşate la reţeaua de termoficare din Capitală au rămas fără apă caldă şi căldură,  în urma unei avarii la CET Sud. Bucureştenii care locuiesc în cele patru mii de blocuri fără agent termic vor avea din nou căldură cel mai devreme mâine seară, anunţă ELCEN.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca SUA să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale operaţiuni în Iran?
Observator » Ştiri sociale » ELCEN: Avaria de la CET București Sud a fost reparată