Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Diana, înmormântată în rochie de mireasă. Sute de oameni au plâns-o pe cea care își sprijinea părinții din banii ei

Elena Diana, una dintre tinerele găsite de salvatori moartă în baia clubului Colectiv, a fost condusă astăzi pe ultimul drum de familie şi prieteni.

de Redactia Observator

la 05.11.2015 , 16:59

Elena Diana, una dintre tinerele găsite de salvatori moartă în baia clubului Colectiv, a fost condusă astăzi pe ultimul drum de familie şi prieteni. 

La înmormântarea ei nu a venit însă şi prietena ei cea mai bună, Karina. Au murit amândouă, ţinându-se de mână, la doar 24 de ani. Iubitul Dianei care era şi el cu ea în clubul morţii a supravieţuit, dar nu a putut să o conducă nici el pe ultimul drum pe Diana. O plânge pe un pat de spital.

Diana s-a stins la numai 24 de ani. Avea toată viaţa înainte şi visa să îl prezinte pe iubitul ei părinţilor. Nu a mai apucat. A fost înmormântată astăzi în rochie de mireasă.

Vezi și

Diana era din comuna Poienari de Muscel. Era iubită de toţi cei care o cunoşteau. Toţi o considerau un model pe fata ambiţioasă care reuşise să-şi facă un rost în Bucureşti.

Diana era şi un sprijin pentru părinţii ei, oameni sărmani pe care îi ajuta cum putea. În urmă cu mai puţin de o lună îşi dusese tatăl bolnav la medic. Era un exemplu pentru fratele mai mic care visa să-i calce pe urme.

Diana a murit în noaptea de 30 octombrie în clubul Colectiv. A fost găsită moartă în baia clubului, împreună cu prietena ei cea mai bună, Karina. Iubitul Dianei a supravieţuit incendiului, dar ore întregi nu a ştiut nimic despre ea. Rănit la rândul lui, a făcut tot posibilul să o găsească şi a postat fotografia Dianei pe site-urile de socializare. A aflat, în cele din urmă, pe patul de spital, că Diana a murit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Elena Diana, înmormântată în rochie de mireasă. Sute de oameni au plâns-o pe cea care își sprijinea părinții din banii ei