Antena Meniu Search
x

Elevi ai unei şcoli din Ilfov s-au intoxicat cu vapori de clor!

Mai mulți copii de la școala generală din Tâncăbești care ar fi fost intoxicați cu vapori de clor au fost transportați de urgență miercuri la spitale din București

Vezi și

Mai mulți copii de la școala generală din Tâncăbești care ar fi fost intoxicați cu vapori de clor au fost transportați de urgență miercuri la spitale din București. 

Un copil a fost transportat la Spitalul Floreasca cu elicopterul, alți trei cu ambulanțele SMURD la Spitalul Elias, nouă la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar alți doi au fost duși tot la Spitalul Elias cu serviciul de ambulanță.

Copiii care au ajuns la Elias sunt evaluați în prezent, a declarat pentru AGERPRES directorul medical al spitalului, Dana Safta.

Purtătorul de cuvânt al SMURD, medicul Bogdan Oprița, a precizat pentru AGERPRES că toți copiii sunt stabili, nu prezintă probleme deosebite.

Până în momentul de față au fost transportați 12 copii și vor mai fi aduși câțiva copii și un adult la spitalele Grigore Alexandrescu, Elias și Floreasca.

Mai mulți copii de la o școală din Tâncăbești au fost intoxicați cu vapori de clor

Mai mulți copii de la Școala Generală Tâncăbești, județul Ilfov, au fost intoxicați miercuri dimineață cu vapori de clor, la fața locului ajungând echipaje ale ISU și SMURD.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat pentru AGERPRES că niciunul dintre copii nu se află în stare critică.

"Au fost trimise mai multe echipaje în urma unui apel. Unor copii de la o școală din Ilfov li s-a făcut rău. Au fost trimise și elicopterul SMURD cu medic și o mașină de terapie intensivă. Este vorba de 21 de copii, niciunul nu este într-o stare critică. Cel mai probabil au fost expuși unor vapori de clor după ce s-a spălat cu o cantitate mai mare de clor la școală. Aceasta este informația pe care o avem acum. Această informație se poate schimba pe parcursul intervenției. Sunt acolo mai multe echipaje de la ISU, de la SMURD, care evaluează situația și vor lua decizia dacă o parte din copii vor trebui duși la spital", a precizat Arafat.

Purtătorul de cuvânt al ISU București, Adrian Marin, a afirmat pentru AGERPRES că toți elevii au fost evacuați după ce copiii au acuzat stări de leșin.

El a adăugat că la fața locului s-au deplasat un elicopter, o autospecială și trei mașini SMURD, presupunându-se că sunt mai multe victime.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Elevi ai unei şcoli din Ilfov s-au intoxicat cu vapori de clor!