Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie. Ce nu trebuie să ratezi

Ca de obicei, ne aşteaptă un weekend extrem de încărcat în Bucureşti, sâmbătă, 22 februarie, şi duminică, 23 februarie, fiind organizate numeroase evenimente în Capitală, de la piese de teatru sau evenimente sportive şi până la spectacole sau concerte.

de Redactia Observator

la 21.02.2025 , 11:57

Duminică, 23 februarie, de la ora 20.00, pe Arena Naţională, din Bucureşti, se joacă meciul de fotbal dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti Duminică, 23 februarie, de la ora 20.00, pe Arena Naţională, din Bucureşti, se joacă meciul de fotbal dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti - Profimedia

După încă o săptămână complicată la lucru, mulţi bucureşteni au timp liber în weekend şi se pot bucura de numeroase evenimente organizate în Capitală, mai ales în condiţiile în care numărul de evenimente organizate este în creştere.

Ca de obicei, sunt evenimente pentru toate gusturile în Capitală, de la piese de teatru pentru cei mari şi pentru cei mici şi până la evenimente sportive, expoziţii, concerte şi aşa mai departe.

Piese de teatru în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie 

Articolul continuă după reclamă

Sâmbătă, ziua de teatru începe încă de la ora 12.00 cu piesa "Preşul", care se joacă la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Studio. De la ora 16.00 avem "Duşi cu pluta", la Teatrul În Culise, de la ora 17.00 se joacă "Gunoierul", la Teatrul Roşu, iar de la ora 18.00 avem "Boeing, Boeing", la Teatrul Elisabeta, în timp ce de la ora 18.30 avem "Revizorul", la Teatrul Mic - Sala Studio. De la ora clasică, 19.00, se joacă, printre altele, "Furtuna", la Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, sau "Bădăranii", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu.

Pe acelaşi subiect

Duminică, seria de piese de teatru este deschisă de "La câţiva oameni distanţă de tine", piesă care se joacă de la ora 12.00, la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Studio. De la ora 16.00 se joacă "Despre dragoste, cu ură", la Teatrul Elisabeta, de la ora 17.00 se joacă "Viață conjugală (a)normală", la Teatrul Roșu. De la ora clasică, 19.00, avem, printre altele, "Ultima noapte în paradis", la FF Theatre, "Solaris", la Teatrul Excelsior, sau "Tatăl", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei.

Concerte în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie 

Cel mai aşteptat concert al zilei de sâmbătă se anunţă a fi cel susţinut de Irina Baianţ şi Camareta Regală, la Ateneul Român, de la ora 20.00. Totuşi, sâmbătă mai avem şi concerte susţinute de Iris - Nelu Dumitrescu, la Berăria H, de la ora 19.00, A’live Band, în The Pub – Universității, de la ora 20.00, sau Moon Band, în Hard Rock Cafe, de la ora 21.30.

Duminică avem, printre altele, un recital cameral cu Radu Dunca la "Ateneul Român", de la ora 19.00, un "Candlelight: Queen vs. ABBA" la Sala Dalles, de la ora 19.30, dar şi un concert tribute U2 în Hard Rock Cafe, de la ora 21.00.

Spectacole în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie  

Sâmbătă sunt programate trei spectacole extrem de interesante. Avem "Voievodul Țiganilor", la Teatrul Național de Operetă și Musical "Ion Dacian", de la ora 18.00, avem "Samson și Dalila" la Opera Națională Bucureşti, de la ora 18.30, şi avem "Balena", la Teatrul Metropolis, de la ora 19.00.

Duminică avem o nouă reprezentaţie a spectacolului "Voievodul Țiganilor", la Teatrul Național de Operetă și Musical "Ion Dacian", tot de la ora 18.00, dar şi spectacolul "Romeo şi Julieta", la Opera Naţională Bucureşti, de la ora 18.30.

Evenimente sportive în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie 

Duminică seara, în Bucureşti, de la ora 20.00, pe Arena Naţională, avem marele derby la fotbal dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti. Până atunci, însă, sâmbătă ar urma să se reia şi Liga 2 la fotbal, ceea ce înseamnă că în Bucureşti sau în apropiere ar urma să se joace meciurile Concordia Chiajna - Metaloglobus Bucureşti (ora 11.00) şi Steaua Bucureşti - FC Voluntari (ora 13.00).

În weekend ar urma să mai avem, în Bucureşti, şi meciuri de baschet feminin, Rapid Bucureşti - Universitatea Cluj (sâmbătă, ora 16.30, Sala Rapid), volei feminin, Rapid Bucureşti - Universitatea Cluj (sâmbătă, ora 12.00, Sala Rapid), Voluntari - Dinamo Bucureşti (sâmbătă, ora 16.00, Sala Gabriela Szabo), volei masculin, Ştiinţa Bucureşti - Unirea Dej (sâmbătă, ora 13.00, Sala Politehnica), Steaua Bucureşti - Universitatea Cluj (sâmbătă, ora 18.00, Sala Mihai Viteazul), Rapid Bucureşti - Dinamo Bucureşti (duminică, ora 16.00, Sala Rapid), handbal feminin, CSM Bucureşti - Gloria Bistriţa (sâmbătă, ora 17.00, Sala Polivalentă) sau handbal masculin, Dinamo Bucureşti - Buzău (duminică, ora 15.00, Sala Dinamo).

Expoziţii în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie

În acest weekend aveţi posibilitatea de a vizita mai multe expoziţii precum "Primii Cantacuzini în patrimoniul Muzeului Municipiului București" sau "Portretul: Imagine şi Oglindire", ambele deschise la Muzeul Municipal București – Palatul Suțu.

De asemenea, la acelaşi muzeu mai sunt deschise şi expoziţii precum "Figuri universitare și patrimoniu bucureștean. O istorie comună" sau "Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, în weekendul 22-23 februarie. Ce nu trebuie să ratezi