Evenimente în Bucureşti, joi 1 mai. Ce nu trebuie să ratezi
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 1 mai 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.

Joi, 1 mai, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.
Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru joi, 1 mai 2025, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.
Piese de teatru în Bucureşti, joi 1 mai
Pentru că joi este, în principiu, zi liberă legală, ziua de teatru începe încă de la ora 16.00, cu piesa "Vânătoarea", care se joacă la Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu. Apoi, de la ora 19.00 avem "Bani din cer", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan, "Picasso vs. Einstein", la Teatrul de Comedie - Sala Nouă, sau "Cină cu prieteni", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei.
- Maria, bebeluşa care avea nevoie de transplant de ficat, a fost operată cu succes în Italia
- Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de...
- Au început înscrierile la școlile de vară din Capitală. Cei care nu prind loc la stat, plătesc chiar și 1.000...
- 14 mai, Sfântul Mucenic Isidor. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Cannes 2025. Vedete care participă la festival şi filme din selecţia oficială
Tot de la ora 19.00 se joacă şi "Cumetrele", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, "Romeo și Julieta", la Teatrul Mic - Sala Atelier, "Neguțătorul din Veneția", la Teatrul Evreiesc de Stat, "Părinți", la Teatrul Metropolis, sau "Un gelos întors pe dos", la Teatrul Elisabeta.
Concerte în Bucureşti, joi 1 mai
Pentru că 1 mai este o zi specială, joi avem parte inclusiv de o serie de concerte speciale. De exemplu, în Berăria H, începând cu ora 18.00, sunteţi aşteptaţi la microrecitaluri susţinute de Ducu Bertzi, Pepe&Band sau Vali Crăciunescu & Cooperativa 9.
Pe Grima, Non Est Deus, Ultar şi Zgripsorum îi vedeţi în Club Fabrica, începând cu ora 20.00, în timp ce pe cei de la The Gentles îi vedeţi în The Pub – Universității, începând cu ora 20.00.
Petreceri în Bucureşti, joi 1 mai
Cum spuneam, pentru că 1 mai este o zi specială, care înseamnă inclusiv zi liberă legală, pentru cei mai mulţi dintre noi, în Bucureşti sunt programate o mulţime de petreceri tematice. De exemplu, în Urban Court se desfăşoară prima ediţie a Campionatului Naţional de mici, iar în Bodega La Mahala avem "4 zile de chef".
În Berăria H este "Ziua Grătarelor", în Green Hours Jazz Cafe avem "1 Mai nostalgic", în The Pub Universităţii avem "1 Mai Muncitoresc", iar în Manasia Hub avem un program de Discotecă special de 1 Mai.
Evenimente sportive în Bucureşti, joi 1 mai
Liga Naţională de baschet masculin programează meciurile Dinamo Bucureşti - Steaua Bucureşti, ora 18.00, Sala Dinamo, şi CSO Voluntari - Corona Braşov, ora 18.00, Sala Gabriela Szabo.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰