Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, joi 22 mai. Ce nu trebuie să ratezi

Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 22 mai 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.

de Redactia Observator

la 21.05.2025 , 11:39

Paulina susţine un concert joi, 22 mai 2025, în Quantic Pub din Bucureşti Paulina susţine un concert joi, 22 mai 2025, în Quantic Pub din Bucureşti - zilesinopti.ro

Joi, 22 mai, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.

Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru joi, 22 mai 2025, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.

Piese de teatru în Bucureşti, joi 22 mai 

Articolul continuă după reclamă

Seara de teatru începe încă de la ora 18.30, când se joacă piesa "Zbor deasupra unui cuib de cuci", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu. De la ora clasică, 19.00, avem, printre altele, "Tache, Ianke și Cadâr", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, "Fă tu primul pas", la Teatrul de Artă, "Cabaret", la Teatrul Odeon - Sala Majestic, sau "Ferma animalelor", la Teatrul Mic - Sala Atelier.

De asemenea, tot de la ora 19.00 se joacă şi "Ghici cine te sună?!", la Teatrul Elisabeta, "Nunta lui Krecinski", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan, "Perplex", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Atelier, sau "A fost odată în România", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Pictura.

Concerte în Bucureşti, joi 22 mai  

Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale zilei se anunţă a fi cel susţinut de Horia Brenciu, alături de HB Orchestra, la Berăria H, de la ora 18.00. Vadim Repin susţine un concert simfonic la Ateneul Român, de la ora 19.00, iar pe Giannis Romanos îl vedeţi în UVA Wine & Gastro Bar, tot de la ora 19.00.

La Restaurant Elisabeta, de la ora 19.00, avem "seară boierească", cu muzică pe măsură, iar Paulina lansează EP-ul "Voice Memos" prin intermediul unui concert susţinut în Quantic Pub, de la ora 20.00.

Evenimente sportive în Bucureşti, joi 22 mai 

La Tenis Club Herăstrău continuă turneul masculin de tenis dotat cu premii în valoare de 15.000 de dolari. Românul Cezar Creţu este principalul favorit al competiţiei dar, până acum, marea surpriză o reprezintă evoluţia bună a lui Mihai Răzvan Marinescu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, joi 22 mai. Ce nu trebuie să ratezi