Evenimente în Bucureşti, vineri 21 martie. Ce nu trebuie să ratezi
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că vineri, 21 martie 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.

Vineri, 21 martie, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.
Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru vineri, 21 martie 2025, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.
Piese de teatru în Bucureşti, vineri 21 martie
Vineri, seara de teatru începe încă de la ora 17.00, când, la Teatrul Metropolis se joacă piesa "Părinţi". De la ora 18.30 se joacă, din nou, "Anna Karenina", la Teatrul Mic - Sala Atelier, iar de la ora 19.00 avem, printre altele, "Totul e relativ", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, sau "Voyeur", la Teatrul de Artă.
- Spectacol de culoare şi miros în Timişoara. Au înflorit pomii roz de pe malul Begăi, asemănători cu cireşii...
- Sezonul de schi, prelungit la Rânca. Mulţi speră şi la primul bronz de munte
- Întâlnire neaşteptată pentru jandarmii montani din Braşov, în timp ce patrulau pe Muntele Tâmpa
- 22 martie, Sfântul Vasile de Ancira şi Sfânta Drosida. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 22 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Tot de la ora 19.00 avem şi "Bolta cerească", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Atelier, "Pescăruşul", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mare, "Extraordinară viaţă", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mică, sau "Mici crime conjugale", la Teatrul Mic - Sala Studio.
Concerte în Bucureşti, vineri 21 martie
Trupa Zob susţine un concert în The Pub Universităţii, de la ora 20.00, în timp ce pe Diana Matei şi Taraful Cleante îi puteţi vedea de la ora 19.00, în Berăria H, în prefaţa meciului de fotbal România - Bosnia Herţegovina.
Trupa OCRU susţine un concert în The Coffee Shop Constituţiei, de la ora 19.00, la Ateneul Român, tot de la ora 19.00, avem un nou concert simfonic susţinut de Mihaela Martin şi Nicolas Simon, iar în Quantic Pub, de la ora 19.00, avem un concert susţinut de Rise Of Artificial.
Spectacole în Bucureşti, vineri 21 martie
Vineri seara sunt programate mai multe spectacole extrem de interesante în Bucureşti. De exemplu, la Opera Naţională Bucureşti, de la ora 18.30, se desfăşoară spectacolul "Samson și Dalila", după Camille Saint-Saëns.
Într-un alt registru, la Veranda Mall, de la ora 18.30, avem un spectacol de Capoeira, iar la Restaurant Elisabeta, de la ora 20.00, avem "Mofturi și can-can pe bulevard".
Evenimente sportive în Bucureşti, vineri 21 martie
De departe cel mai aşteptat eveniment al zilei se anunţă a fi meciul de fotbal dintre România şi Bosnia Herţegovina, partidă care se joacă pe Arena Naţională, de la ora 21.45, şi contează pentru preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor.
Tot vineri continuă şi Liga Naţională de baschet feminin, cu meciul Rapid Bucureşti - CSM Constanţa, care ar urma să se joace în Arena de Baschet Bucureşti, de la ora 18.00. Meciul contează pentru faza sferturilor de finală.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰