Video Experiment Observator: Cum convieţuiesc pietonii şi şoferii în Capitală
Parcarea ilegală pe trotuar ar putea să coste mai mult decât salariul minim, dacă proiectul la care lucrează aleşii va trece de Parlement. Astfel, şoferii care nu lasă un metru liber pentru pietoni ar putea plăti aproape 3.000 de lei. Oamenii sunt nemulţumiţi şi cer autorităţilor să construiască parcări înainte de a impune sancţiuni. Cum convieţuiesc acum pietonii şi şoferii în Capitală vedeţi într-un experiment Observator.
Bucureşti, sectorul 1. Străduţele dintre blocuri sunt pline de maşini. (26.51 ilustratie din mers, masini pe trotuar) O femeie aşteaptă să treacă autoturismele pe şosea ca să îşi continue plimbarea. Trebuie să meargă pe drum căci trotuarul e ocupat. Altă stradă, aceeaşi situaţie.
"În situaţia asta nu mai are sens să măsor, abia dacă reuşesc să mă strecor eu pe aici. Ăsta este metrul regulamentar, care ar trebui să rămână liber. Aici sunt în jur de 30 de centimetri".
Pentru a-i disciplina pe şoferii care parchează la întâmplare aleşii se pregătesc să schimbe codul rutier şi să impună pedepse mai aspre pentr cei care nu lasă un metru liber pentru pietoni pe trotuar. 6 puncte de penalizare şi până la 20 de puncte de amendă ar putea primi cei care încalcă legea. Cum punctul de amendă este 145 de lei, sancţiunea ar putea ajunge la aproape 3.000 de lei.
"Se introduce un nou punct, punctul 231, care va avea următorul cuprins: nerespectarea interdicţiei privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate atunci când nu este asigurată Iăţimea minimă de cel puţin un metru a trotuarului Iăsat la dispoziţia pietonilor".
- Fenomenul catalizatoarelor furate pentru aurul şi platina din ele. Mai mulţi şoferi din Ploieşti au reclamat că...
- Doi șoferi s-au bătut violent în faţa spitalului Floreasca din Capitală. Ceilalţi şoferi claxonau pentru că...
- Experiment Observator: Cât durează şi cât costă să deschizi orice maşină din parcare. Anunţurile...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Şoferii reclamă lipsa locurilor de parcare
Şoferii reclamă însă lipsa locurilor de parcare. "Cred că e exagerată. Dacă ar face spaţii de parcare în faţa blocurilor, din alea suspendată, inclusiv eu, care stau la casă, aş cumpăra un loc acolo, aş plăti lunar, n-aş avea nicio problemă. Îţi dau şansa să respecţi legea şi îţi asigur condiţiile să respecţi legea, pe urmă te sancţionez că tu n-ai vrut s-o respecţi".
"Mie mi se pare aberant. Nu justifici, n-ai cum. Eu am 2200 salariu, din ce plătesc amenda? din ce plătesc? plătesc taxe, impozite, toate astea... pentru ce?"
"Mi se pare OK, eu merg mult cu maşina, dar când sunt pieton e deranjant să nu ai loc să treci pe stradă".
"Cât e salariul mediu? Dacă omul ala nu are unde să parcheze îşi pierde salariul pe lună?"
Cătălin Condescu, preşedinte Asociaţia victimelor accidentelor de circulaţie: "Noi nu agreem acele soluţii individuale de peticire a legislaţiei rutiere, aceste soluţii nu vor duce la corectări ale comportamentului în trafic. Conducătorii auto nu vor mai opri pe trotuar, vor opri în banda 1. Se va transfera riscul de producere a accidentelor din zona pietonală, în zona auto".
Specialiştii în siguranţă rutieră cer ca autorităţile locale să facă parteneriate cu supermarketurile din ţară, iar acestea să permită proprietarilor de maşini să parcheze pe timpul nopţii.
În fiecare zi, în Bucureşti, zeci de şoferi sunt amendaţi pentru parcare neregulamentară. Prea puţin, susţin specialiştii. Potrivit unor ONG-uri, 4 din 5 autoturisme parchează ilegal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰