Observator » Ştiri sociale » Familia studentei ucise pe trecerea de pietoni cere dreptate

Familia studentei ucise pe trecerea de pietoni cere dreptate

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.01.2015, 19:08 | Modificat la 15.01.2015, 19:33

Şoferul de TIR care a lovit-o era beat şi nu era prima oară. A mai fost prins şi anul trecut. Aseară, s-a întâlnit cu rudele Alinei şi le-a râs în faţă. Ar fi spus că a rămas fără frâne. Iar poliţiştii l-au lăsat liber.

Şoferul de TIR care a lovit-o era beat şi nu era prima oară. A mai fost prins şi anul trecut. Aseară, s-a întâlnit cu rudele Alinei şi le-a râs în faţă. Ar fi spus că a rămas fără frâne. Iar poliţiştii l-au lăsat liber. 

O familie plânge, pentru că un şofer a decis să conducă beat un TIR de câteva tone. Pentru că n-a oprit la trecerea de pietoni. Pentru că Alina era în calea lui. Pentru că fata frumoasă de numai 22 de ani a murit cu zile, sub ochii colegilor ei.

A fost lăsat liber, chiar dacă nu e prima oară când conduce sub influenţa alcoolului. Anul trecut, a avut permisul suspendat. Ieri, din nou ameţit de băutură, n-a reuşit să frâneze la trecerea de pietoni şi a lovit-o pe Alina în plin. Ar fi încercat să dea vina pe o defecţiune. tehnică.

Articolul continuă după reclamă

Ieri, tocmai ieşise de la un examen, când a fost ucisă pe trecerea de pietoni, în faţa Institutului de Medicină Legală. De acolo a luat-o azi tatăl ei. Într-un sicriu alb.

Alina va fi înmormântată acasă, în Suceava. Astăzi, în curtea Spitalului Universitar, colegii ei, viitori medici, şi-au luat rămas-bun de la ea în lacrimi.

Pe acelaşi subiect