În satul Fântâna Mare nu există apă curentă, iar locuitorii pot folosi o singură cişmea
E sete mare în satul Fântâna Mare. Căci, în ciuda numelui parcă, în localitate nu există apă curentă. De fântâni nici nu poate fi vorba. O singură cişmea funcţionează acolo aşa că localnicii merg la ea ca la pelerinaj.
E sete mare în satul Fântâna Mare. Căci, în ciuda numelui parcă, în localitate nu există apă curentă. De fântâni nici nu poate fi vorba. O singură cişmea funcţionează acolo aşa că localnicii merg la ea ca la pelerinaj. Au construit şi o geamie în jurul ei. Oricum, în perioadele de secetă, agricultorii de aici fac şi câte 30 de drumuri pe zi pentru a avea cu ce să-şi ude răsadurile. Fântâna Mare este satul cu o singură cișmea.
Pentru cei 300 de locuitori din Fântâna Mare sau Başpunar, aşa cum este cunoscut după denumirea turcească, singura sursă de apă este cişmeaua din centrul satului. Locuitorii spun că trebuie să vină chiar şi de două ori pe zi pentru a putea lua apă şi pentru a folosi în gospodărie.
Originea fântânii este subiect de legendă. Se spune că, într-o perioadă de secetă cumplită, turcii care trăiau pe aceste meleaguri ar fi descoperit locul cu ajutorul unui bivol.
Se întâmpla în 1865. Atunci, fântâna era suficientă pentru nevoile oamenilor. În secolul 21, însă, consumul este mai mare. O tranşă de rufe spălate cu o maşină automată înseamnă trei drumuri la fântână. Pentru a uda răsadurile de ceapă şi usturoi din curte are nevoie de 600 de litri de apă.
Un proiect european prevede că apa curentă va ajunge în Fântâna Mare începând cu 2020. Dar sătenii spun că. au tot văzut astfel de proiecte pe hârtie în ultimii 30 de ani. Rezultate însă, nu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰